Gigacaloria se ieftinește la Suceava
Dimensiune font:
Scade prețul gigacaloriei în municipiul Suceava, care devine, astfel, singura localitate din țară în care se întâmplă acest lucru.
Scăderea nu se va resimți în facturile populației, ci în ale Primăriei.
„Prețul gigacaloriei la gardul centralei termice scade din această lună în municipiul Suceava cu 10,37%”, a anunțat primarul Ion Lungu. Adică, de la 189,57 de lei la 169,9 lei. Potrivit primarului, prețul total al gigacaloriei însemnând producere, transport și distribuție scade la rându-i cu 4,4% de la 445,54 de lei la 425,87 de lei. Efectul nu se va răsfrânge în facturile populației care va plăti prețul de anul trecut adică 240 de lei pe gigacalorie. În schimb, va scădea subvenția care va fi suportată de Primărie de la 205,54 lei pe gigacalorie la 185,85 de lei. Primarul Ion Lungu a precizat că prețul gigacaloriei va mai suferi o scădere din data de 13 ianuarie anul viitor ca efect al diminuării TVA-ului de la 19 la 5%. Lungu a mai subliniat că municipiul Suceava devine singura localitate din țară unde scade prețul la gigacalorie.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau