Grindina a distrus culturile din Suceava
Dimensiune font:
Câteva zeci de hectare de livadă au fost grav afectate de grindina căzută cu o zi în urmă în zona pomicolă a municipiului Fălticeni şi a comunei Rădăşeni, a informat, miercuri, directorul Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Suceava, Elena Gogu.
”Vorbim de aproximativ 100 de hectare, 50 de hectare pe raza comunei Rădăşeni şi 50 de hectare în zona municipiului Fălticeni. Cel puţin 50 de hectare sunt afectate în proporţie de 100%. Este afectată atât producţia de anul acesta, cât şi parte din producţia anului viitor, prin distrugerea mugurilor de rod. Prin afectarea ramurilor se asigură porţile de intrare pentru boli şi dăunători, fapt pentru care în zilele următoare pomicultorii se pregătesc să intervină cu tratamente specifice menite să reducă efectele negative. Afectarea masei foliare determină, de asemenea, acumularea de rezerve reduse, motiv pentru care pomii vor fi şi mai sensibili şi mai expuşi la intemperiile din anotimpul rece”, a arătat Elena Gogu.
Direcţia Judeţeană pentru Agricultură Suceava asigură fermierii de tot sprijinul în vederea identificării soluţiilor privitoare la înfiinţarea unui punct de lansare în cadrul Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova 1 Iaşi, care să protejeze inclusiv culturile din zona judeţelor Suceava şi Botoşani, sau înfiinţarea unei alte unităţi.
Până în prezent s-au centralizat peste 100 de hectare de livezi afectate, fără a lua în calcul municipiul Fălticeni, dar s-au raportat calamităţi şi în localităţile Cornu Luncii şi Buneşti .
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau