Grup de lucru ministerial pentru soarta Spitalului CFR Iaşi
Dimensiune font:
Primarul Mihai Chirica a participat astăzi la sediul Guvernului, la o întâlnire pe tema modalităților de preluare a spitalelor aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii de către autoritățile publice locale sau, după caz, de universitățile de medicină și farmacie. La întâlnirea convocată de prim-ministrul Nicolae Ciucă au participat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, secretari de stat în Ministerul Educației, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, președinți de consilii județene și primari, reprezentanți ai spitalelor și ai universităților de medicină și farmacie.
Așa cum a anunțat după discuțiile purtate cu rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” Iaşi, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, primarul Mihai Chirica a susținut ideea preluării Spitalului Căi Ferate de către Municipiul Iași, în administrarea UMF și în vederea realizării unui spital universitar, în parteneriat cu autoritățile publice locale. Soluția și argumentele în favoarea acesteia au fost agreate de reprezentanții Guvernului și vor fi transmise în mod oficial Ministerului Transporturilor și Secretariatului General al Guvernului.
Participanții la întâlnire au stabilit că în perioada imediat următoare va fi format un grup de lucru din reprezentanți ai ministerelor implicate, ai autorităților publice locale și ai universităților de medicină și farmacie, astfel încât până la sfârșitul acestei luni să fie elaborat un proiect de act normativ privind preluarea spitalelor în administrarea Ministerului Transporturilor de către primării, consilii județene sau instituțiile de învățământ superior medical. „Îi mulțumesc domnului prim-ministru Nicolae Ciucă și tuturor celorlalți reprezentanți ai Guvernului pentru deschiderea și pragmatismul cu care au abordat discuțiile de astăzi și pentru faptul că au înțeles că ideea preluării Spitalului Căi Ferate Iași de către UMF în vederea realizării unui spital universitar este o oportunitate istorică. Iașul are astfel șansa atât de îmbunătățire a actului medical, cât și a activității didactice de specialitate, astfel încât întregul domeniu medical ieșean va avea de câștigat!”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau