HAOSUL continuă la granițele României
Dimensiune font:
Informații de ultimă oră privind traficul de la granițele României. Poliția de Frontieră anunță că prin punctele de frontieră de la nivelul ţării au efectuat în ultimele 24 de ore formalitățile de control aproximativ 39.800 persoane, cetățeni români și străini. Acestea au folosit peste 21.200 mijloace de transport, dintre care 13.100 automarfare, conform Mediafax.
Pe sensul de intrare au fost aproximativ 21.000 persoane cu 10.700 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 18.800 persoane cu 10.500 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 24.700 de persoane şi 12.600 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 13.400 de persoane cu 6.200 mijloace de transport.
În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la domiciliu de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică un număr de 4.844 de persoane.
Formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că, pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publică pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea triajului epidemiologic.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau