Hoțul fără adăpost va fi eliberat... odată cu încălzirea vremii
Dimensiune font:
* din cauza furturilor, un hoț fără adăpost se află pentru a 8-a oară în puşcărie, iar de 6 ori e ieşit mai devreme * va petrece împlinirea a 55 de ani tot după gratii, dar decizia judecătorilor îl fereşte de dormitul în stradă, pe timp de ger
Ovidiu Cantonistru, unul dintre cei mai vechi hoţi şi mai prolifici din Iaşi, este specializat pe găinării. Fură tot ce-i pică în mână, de la banane din aprozar, izmene de la tarabă până la diverse componente IT. A devenit celebru acum 20 de ani, după o secvenţă demnă de comediile cu Mr.Bean. Atunci, într-o noapte de martie, Ovidiu spărsese geamul unui bar din Păcurari, iar zgomotul făcut a atras atenţia poliţiştilor ce se aflau în patrulare. Agenţii s-au apropiat, l-au văzut cum umblă prin local cu lanterna aprinsă, dar l-au lăsat să-şi facă treaba şi s-au mulţumit să-l aştepte sub fereastră. Hoţul a îndesat într-un sac diverse bunuri (o faţă de masă, un aparat de radio, câteva pachete de ţigări şi o sticlă de vodcă), după care a sărit pe geam, aterizând fix în braţele poliţiştilor. Aceştia i-au pus cătuşele abia abţinându-se să nu râdă.
Dat fiind valoarea mică a obiectelor furate şi faptul că, de cele mai multe ori, prejudiciile au fost recuperate, Ovidiu s-a ales cu condamnări minore, de până la doi ani. În cariera sa, el a ajuns de 8 ori după gratii, în şase din cazuri fiind eliberat înainte de termen.
Acum 15 ani, el şi-a pierdut apartamentul şi, atunci când se află în libertate, doarme pe străzi şi duce un trai tipic de boschetar. În clipa de faţă, neobositul găinar execută o pedeapsă de un an închisoare, fiind arestat pe 19 martie 2020. Omul va împlini 55 de ani pe 11 martie şi acesta a fost motivul pentru care a încercat a şaptea liberare condiţionată. Să nu aniverseze după gratii.
Audiat de judecători, Ovidiu a zis că are din ce trăi, pentru că este asistat social şi că va sta la o soră de-a lui, cu care se împacă foarte bine, chiar dacă se mai ceartă atunci când se apucă de băut. Ca să fie şi mai convingător, a precizat că femeia deţine un apartament cu trei camere şi că tot ea îl va ajuta să-şi găsească un loc de muncă.
Referatul întocmit de cei de la Penitenciarul Iaşi nu l-a ajutat, dar nici nu i-a fost potrivnic. Deţinutul n-a câştigat zile, el neputând ieşi la muncă din cauza handicapului. N-a fost sancţionat disciplinar şi n-a primit vreo recompensă.
Judecătorii n-au vrut să rişte expunând vestitul hoţ posibilităţii de a dormi în stradă, pe vremea geroasă ce se anunţă, astfel încât, prin sentinţa de alaltăieri, au respins solicitarea condamnatului. N-au crezut povestea cu mărinimoasa, dar cam beţiva lui surioară. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau