Iașul, liderul „decariștilor” din Regiune la examenul de titularizare
Dimensiune font:
În județ au fost 11 note de 10. La nivel național, pe prima poziție s-a situat Bucureștiul, cu 23 de note de 10, urmat de Cluj cu 13 și Iași
Candidații la concursul de titularizare din acest an au aflat ieri ce note obținut. În cele șase județe ale Regiunii de Dezvoltare Nord-Est au fost obținute 20 de note de zece, cele mai multe fiind la Iași, în număr de 11, adică aproape 10 la sută din totalul național (care a fost de 127). Pe locul al doilea din punct de vedere al „decariștilor”, cu câte trei note maxime, sunt Bacăul și Suceava, urmate de Neamț și Vaslui, cu câte două note de 10. La Botoșani în acest an nu s-a obținut nicio notă de 10. La nivel național, cele mai multe note de 10 sunt la București (23), Cluj (13), Iași (11), Bihor, Prahova și Constanța (câte 7).
La nivel național, 127 de candidaţi au obţinut nota 10
La nivel național, mai mult de jumătate dintre candidaţii la examenul de titularizare pentru ocuparea unor posturi didactice în învăţământul preuniversitar au obţinut note sub 7, iar o treime dintre ei au note între 5 şi 7, în timp ce 127 au obţinut nota 10, relevă rezultatele examenului de titularizare, anunţate marţi de Ministerul Educaţiei. De asemenea, 26 de candidaţi au fost eliminiaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Conform datelor prezentate de minister, 48% dintre candidaţi au obţinut note peste 7 (şapte), procentul fiind aproximativ la acelaşi nivel cu sesiunea anului trecut (48,68%) şi superior cu peste 4% faţă de rezultatele consemnate în anul 2021 (44,47%).
Rata notelor între 5 şi 7 este în creştere comparativ cu anul trecut: 33,45% faţă de 32,91%. Din promoţia curentă, 44,99% dintre candidaţi au obţinut note peste 7 (şapte), procent relativ apropiat de nivelul înregistrat în anul anterior (45,83%) şi superior celui din anul 2021 (40,63%).
127 de candidaţi au obţinut nota 10 (146 în anul 2022 şi 130 în anul 2021), iar 11.321 de candidaţi au obţinut note între 7 şi 9,99.
Cei nemulțumiți pot depune contestații până astăzi la ora 12, la sediul inspectoratelor școlare județene și pe mailul dedicat titularizării pus la dispoziție de fiecare inspectorat.
Notele finale vor fi publicate pe 26 iulie. Pentru a fi angajat pe perioadă nedeterminată, candidații trebuie să fi obținut minim nota 7 la scris, iar candidații cu note de minim 5 pot fi angajați doar ca suplinitori, pe perioadă determinată. Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, se va face în ședințele publice de repartizare organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 27 și 28 iulie. Apoi se face o reactualizare a posturilor vacante sau rezervate, în 31 iulie, urmând ca în perioada 28 iulie – 25 august să fie emise și comunicate deciziile de repartizare pe posturi.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau