Iașul, locul 4 la nivel național la numărul de mame minore

mame minore

Dimensiune font:

| 04-07-2022 23:59

Primul loc este ocupat de Mureș – 916 cazuri, urmat de Dolj – 864 cazuri, Brașov – 762 cazuri şi Iași –  719 cazuri * reprezentanţii Organizației „Salvați Copiii”, alături de medici voluntari din cadrul Asociației Caravana cu Medici Filiala Iași, spun că Mironeasa una dintre localităţile cu număr ridicat de persoane vulnerabile

Unul din zece nou-nӑscuţi din România provine din mame adolescente, potrivit datelor statistice. Astfel, dintre cele 198.302 de nașteri înregistrate în România în 2020, 731 provin de la fete sub 15 ani și 17.366 de la adolescente cu vârsta între 15-19 ani. Județul Iași ocupă a patra poziție pe țară: 719 adolescente au devenit mame în 2020. Datele au fost făcute publice luni 4 iulie, de Organizația Salvați Copiii Iași, organizație non-profit care derulează programul Sănătatea mamei și a copilului, de îmbunătățire a stării de sănătate și a situației sociale a gravidelor și mamelor vulnerabile din zonele rurale din județul Iași precum și a copiilor acestora.

În ceea ce privește distribuția pe județe a nașterilor la mame cu vârsta sub 15 ani și 15-19 ani, potrivit datelor INS pentru anul 2020, pe primele locuri se situează: Mureș – 916, Dolj – 864, Brașov – 762, Iași –  719, Bacău – 658, Bihor – 654, Constanța – 653, Argeș – 518, Dâmbovița – 516 și Călărași – 512, iar la polul opus se găsesc județele Caraș-Severin – 245, Brăila – 230, Mehedinți – 219, Gorj – 197 și Tulcea – 180. La nivelul Uniunii Europene, aproape 30% din mamele minore (sub 18 ani) provin din țara noastră (8.276 din 29.505 cazuri).

Acţiune în comuna Mironeasa

Comuna Mironeasa este încadrată în rândul zonelor rurale marginalizate, conform Atlasului zonelor rurale marginalizate. Cea mai mare parte a populației din comună a absolvit cel mult gimnaziul, își câștigă existența din agricultură și locuiește în condiții precare în locuințe supraaglomerate și nu are acces la apă curentă sau la curent electric. Controlul gravidelor în timpul sarcinii este foarte scăzut din cauza accesului limitat al fetelor și femeilor la servicii medicale, dată fiind lipsa resurselor financiare precum și distanța mare față de primul spital (localitatea se află la 40 de kilometri față de Iași).

Specialiștii locali ai Organizației „Salvați Copiii” alături de medici voluntari din cadrul Asociației Caravana cu Medici Filiala Iași au ajuns în comuna Mironeasa pentru a oferi servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) la nivel local pentru mame, gravide, gravide minore și copii până în 5 ani. Aceștia primesc suport socio-medical prin facilitarea accesului la servicii de sănătate, de planificare familială precum și asistență pediatrică. Acțiunea are loc în cadrul proiectului „Caravana de control pentru fetele și femeile din zonele rurale”, derulat cu sprijinul Penny, parte a programului național Salvați Copiii de reducere a mortalității infantile. În spațiile puse la dispoziție de Primăria Mironeasa, fetele și femeile vulnerabile din comunitate au fost consultate gratuit și au beneficiat de recoltări, ecografii de sân, ecografii transvaginale, ecografii abdominale și sesiuni de informare cu privire la sănătatea în timpul sarcinii și îngrijirea nou-născutului.

S-au implicat voluntar medici specialiști și rezidenți în radiologie, imagistică medicală și obstetrică ginecologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” Iași și Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Cuza Vodă Iași: Popa Roxana, Rotaru Cipriana, Păduraru Diana, Tofan Ana Maria, Popa Alexandra, Ursu Cătălina, Mititelu Eliza-Adina, Toma Irina, Pițigoiu Diana, Lungociu Ecaterina și Domuncu Ștefan.

„Fenomenul mamelor minore este unul cronicizat în România, despre care vorbim statistic, an de an. Dar aici nu e vorba despre statistică, ci despre copile care de multe ori au acces îngreunat la educație și la servicii medicale și care devin mame fără a fi pregătite fizic, emoțional și social. Salvați Copiii România lucrează direct în comunitățile vulnerabile, mergem acolo cu medici, voluntari și asigurăm monitorizarea medicală pentru fetele și femeile vulnerabile”, explică Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

„Ne bucurăm că parteneriatul pe care îl desfășurăm alături de Salvați Copiii continuă și că astfel putem ajuta cât mai multe fete și femei din zonele rurale defavorizate. Invităm toți clienții Penny să susțină alături de noi proiectul Sănătate pentru fiecare comunitate, aflat la cea de-a doua caravană. Suntem recunoscători medicilor și voluntarilor implicați pentru dedicarea și monitorizarea medicală continuă acordată mamelor din comunitățile defavorizate”, afirmă Irina Butnaru, Corporate Communications Manager Penny România. Lucian STATE

 

* * *

Până în prezent, Salvați Copiii România a lucrat în 64 de comunități rurale defavorizate, din 16 județe, cu 74.880 de mame, gravide și copii până în 5 ani. „Caravana de control pentru fetele și femeile din zonele rurale” ținteşte un număr de aproximativ 2.500 de fete și femei vulnerabile din zonele rurale defavorizate din 3 județe din România: Iași, Brașov și Constanța.

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Incendiu la Volovăț. Șase echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările care au cuprins o casă
24/11/2024 18:47

Şapte echipaje de pompieri au intervenit, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu la o casă din localitatea Volovăţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ...

Expoziție în aer liber la Muzeul Unirii -  „Iași, oraș minunat”
24/11/2024 17:08

      Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi propune publicului expozitia in aer liber „Iasi, oras minunat” semnată de artistul fotograf Ozolin Dusa si organizată i ...

 Trotinetele electrice din Iași, între viteză, haos și revoluția mobilității urbane
24/11/2024 16:52

Trotinetele electrice au invadat străzile din Iasi cu o viteză ametitoare. În ultimii doi ani, mijloacele de transport usor si ecologic s-au transformat dintr-un trend urbanist inovator intr-un adevăra ...

Rugăciunea și tehnologia, între sacru și digital
24/11/2024 13:56

* intr-un univers dominat de algoritmi si notificări, unde smartphone-urile sunt extensii ale existentei noastre, rugăciunea isi găseste un nou loc * cei care altădată căutau linistea unei biserici sau in ...

Cei mai buni clarinetiști din lume vin la Iași
24/11/2024 13:39

Timp de o săptămană, Iasul va deveni centrul unei importante competittii - Concursul International de Clarinet, ajuns la editia a VII-a, care va reuni instrumentişti clarinetisti din intreaga lume. Competit ...

Endometrioza, boala invizibilă care schimbă vieți
24/11/2024 13:37

* in Romania, una din 10 femei sufera de endometrioză, iar 50% dintre femeile diagnosticate răman infertile * desi este o afectiune foarte răspandită, nu este foarte cunoscută, iar două din trei ...

Femeile care sparg bariere în meserii considerate masculine
22/11/2024 13:45

Într-un peisaj profesional adesea modelat de idei preconcepute, femeile din Iasi isi construiesc propriile drumuri in domenii care păreau candva rezervate exclusiv bărbatilor. Ele nu doar că infruntă ...

Educația alimentară în școli. O revoluție cu impact asupra sănătății și economiei
22/11/2024 13:00

Pe un teren insorit, in spatele unei scoli dintr-un mic oras, cativa copii plantează rosii, morcovi si busuioc. Îmbrăcati in sorturi viu colorate, altii amestecă ingrediente simple in bucătăria sco ...

A fost lansată licitaţia pentru cel mai dificil tronson din Autostrada Unirii
22/11/2024 08:50

 * toate loturile montane de pe sectiunea montană de pe A8 sunt in licitatie de Proiectare si Executie, odată cu lansarea in SEAP a lotului Grinties - Pipirig *  Cătălin Urtoi: „Vineri, tron ...

Frunzele se reîntorc în oraș!
22/11/2024 08:48

Suntem in plin sezon de căderea frunzelor, dar la Iasi acestea nu sunt considerate doar un simplu deseu vegetal, ci materie primă pentru compost. Zilnic, cate 10 autocamioane pline cu frunze sunt adunate de p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei