Iașul nu mai poate susține toate terapiile de care pacienții au nevoie

Stresul și dezavantajele lumii moderne conduc, la copii, la un număr crescut de cazuri de probleme genetice sau dobândirea unor dizabilități în timpul vieții. Deși se poate ajunge la nefericirea de a trăi dependent de alte persoane, în Iași nu se mai pot susține toate terapiile de care pacienții au nevoie.

Una dintre aceste terapii este meloterapia, sau terapia prin muzică, un mijloc de relaxare, de detensionare interioară, o modalitate de exprimare a stărilor emoționale, care are efecte benefice asupra organismului uman, contribuind la reglarea circulației sangvine, a tensiunii arteriale, a metabolismului și la o bună respirație și digestie, inclusiv la aerisirea creierului. Astfel, meloterapia poate fi folosită pentru: agresivitățile ascunse, tulburările mentale sau afective, anumite blocaje, dar și câteva boli psihosomatice, precum astmul sau problemele de alimentație.

Încă din anii ‘90, la Iași au existat mai multe fundații care puteau susține ore de meloterapie cu oameni specializați în acest tip de anomalii. Muzica era considerată arta prin excelență educațională, care captiva cu ușurință interesul copiilor de la cea mai fragedă vârstă. Meloterapeutul avea scopul de a ajuta copii să identifice sunetele sub raportul timbrului, intensității ritmului, să-și dezvolte capacitățile de diversificare și sensibilitatea auditivă. De cele mai multe ori, se produceau sunete diverse precum: lovirea a două obiecte sau lovirea palmelor, se imitau sunetele din natură, vocea umană și diferite instrumente. 

 

„Problema este că meloterapia nu e trecută, ca meserie, în nomenclator. De aceea nimeni nu se mai chinuie să facă ceva. Dacă ar fi recunoscută, iar universitățile din Iași ar prelua programe precum masteratul de la Brașov, foarte mulți din cei care fac muzică ar avea un loc de muncă” – Ada Zaharia, fost melotepeut

 

Cu toate că știm din antichitate despre efectele muzicii asupra unor boli și nu numai, în nomenclatorul de meserii din legislația românească nu există această profesie. Întrebată despre meloterapie, Ada Zaharia, fost melotepeut, a răspuns: „Toată lumea poate să facă meloterapie, doar că, într-adevăr, trebuie să existe un meloterapeut. Nu o poate face orice profesor de muzică pentru că terapeutul trebuie să știe boala, să discute cu doctorii. Ca meloterapeut, mi se spunea ce probleme are copilul și abia după trebuia să mă gândesc cum să-l ajut. Problema este că meloterapia nu e trecută, ca meserie, în nomenclator. De aceea nimeni nu se mai chinuie să facă ceva. Dacă ar fi recunoscută, iar universitățile din Iași ar prelua programe precum masteratul de la Brașov, foarte mulți din cei care fac muzică ar avea un loc de muncă”, a răspuns aceasta. 
Ada Zaharia crede că Iașul „este mort pe meloterapie, nu are pe nimeni, ce se mai face așa, sporadic, nu este meloterapie”. „Sunt sigură că și odată cu pandemia, multe fundații care făceau meloterapie s-au oprit și așa murit de tot. Cred că meloterapia a murit în zona Moldovei, dar cu siguranță înspre vest și sud este încă dezvoltată. Motivul este că statul nu susține acele terapii alternative, nu le consideră importante și chiar dacă scrii proiecte, chiar dacă în încerci să faci ceva în sensul ăsta, nu te susține nimeni. Au existat și niște fonduri de la statul român, dar nicidecum pentru meloterapie, ci pentru educatori specializați, pentru doctori, pentru altele. Meloterapia era finanțată din străinătate pentru că așa funcționa fundația la care eram angajată. Eu am încercat, am lucrat cu copii între zero și trei ani cu dizabilități precum: autism, sindromul Down, epilepsie și ADHD. Însă, nu mai lucrez de câțiva ani”, a adăugat Ada Zaharia, fost meloterapeut. 

 

„Într-adevăr, aceste terapii ajută. Însă, să fie terapii alternative legate, nu pot să spun că doar meloterapia ajută. Nu, meloterapie îi pregătea pentru ce urma”

Specialiștii susțin că este necesar ca meloterapia să fie practicată de persoane cu studii de specialitate, care să înțeleagă interacțiunea dintre muzică și ființa umană, în mod științific, să aibă cunoștințele necesare din punct de vedere al muzicianului, al pedagogului, al psihologului, dar și cunoștințele medicale în acest domeniu.

Tipurile diferite de muzică ne pot provoca efecte fizice diferite. Funcționarea creierului se schimbă din punct de vedere fizic în concordanță cu muzica. Ritmul poate ghida corpul să respire într-un mod mai lent, mai profund, fapt ce are un efect calmant. Viteza bătăilor inimii tinde să se accelereze sau, din contră, să încetinească în funcție de volumul și viteza stimulilor auditivi. Muzica poate ușura tensiunea musculară și poate îmbunătății abilitățile motrice. 

„Meloterapia este eficientă. Dacă copilul era anxios, sau foarte agitat, venea la meloterapie și când ieșea era mai liniștit, mai calm. Abia după putea să facă logopedie. Eu îi pregăteam cumva pentru educatorul specializat. Spre exemplu, am avut un copil cu care făceam meloterapie. La început, fugea dintr-un capăt în altul, nu vorbea deloc și a ajuns după patru ani de meloterapie la o școală normală, fiind un copil normal 100%. Meloterapia nu rezolvă nimic singură, toate terapiile au ajutat: kinetoterapie, meloterapie, educatorul specializat, doctorul, doar împreună am reușit. De la un copil cu ADHD foarte grav, a ajuns un copil normal, dar a început toate aceste terapii de la o vârstă fragedă, de la doi ani. Când a mai crescut și mă întâlneam cu el pe stradă părea normal, sunt sigură că și acum este un adult normal. Îmi spunea chiar bunica lui că nu pare să fi avut ceva vreodată. Așa că, într-adevăr aceste terapii ajută. Însă, să fie terapii alternative legate, nu pot să spun că doar meloterapia a ajutat. Nu, meloterapie îi pregătea pentru ce urma”, a precizat Ada Zaharia.

 

„Se mai întâmplă să vină cineva o lună - două sau cu ocazia Crăciunului să cânte cineva, dar asta nu e meloterapie. Nu poți să numești meloterapie că faptul că s-au dus trei violoniști și au cântat la un azil de bătrâni”.

 

În România, până în 1989, terapia prin muzică nu se folosea ca metodică specială, pentru că nu era recunoscută la noi drept terapie. Cu atât mai mult cu cât persoanele cu nevoi speciale erau marginalizate.

Evenimentele din 1989 au deschis granițele României si au dat posibilitatea realizării unor schimburi de experiență pe diferite planuri, între care și cel al terapiilor. Astfel, a apărut utilizarea meloterapiei la copii cu dizabilități. În continuare, meloterapia a început să fie practicată la noi după primele contacte cu persoanele de specialitate din străinătate venite în instituțiile de ocrotire a copiilor fără familie și cu dizabilități. „Discutam cu doctorii și îmi spuneau că ar fi fost interesați să aducă meloterapeuți în spitale, dar era greu să se ajungă la o formă legală pentru că nu puteau fi acoperiți legislativ. Sunt sigură că există și multe aziluri de bătrâni ar putea fi interesate. Totuși, știu că în spitale se mai întâmpla câte o manifestație cu voluntari, dar nu mai există un proiect clar. Se mai întâmpla să vină cineva o lună - două sau cu ocazia Crăciunului să cânte cineva, dar asta nu e meloterapie. Nu poți să numești meloterapie că faptul că s-au dus trei violoniști și au cântat la un azil de bătrâni. Din punctul meu de vedere, în meloterapie este nevoie de studii în pedagogie, muzică, psihologie și chiar elemente de medicină. În afară de asta, îți trebuie instrumente, ceea ce este destul de costisitor”, a răspuns fostul meloterapeut Ada Zaharia.
***

Muzica înseamnă bucurie, creativitate și, ceea ce e mai important, comunicare. Este cel mai important obiectiv al meloterapeuților în programele de recuperare ale copiilor cu dizabilități în cadrul sindromului autist, satisfacțiile terapeutilor sunt enorme atunci când reușesc, în urma activităților acestea speciale, să-i facă să comunice cu alte persoane, știind că tocmai lipsa de comunicare îi face pe aceștia să aibă lumea lor. În școala generală, muzica este apreciată în contextul învățării unui instrument muzical, cântatul într-un cor și interpretarea vocală a unor cântece. Pentru copiii cu nevoi speciale și dificultăți de învățare muzica are un alt rol, cel de a ajuta la vindecare. Astfel, într-un oraș dezvoltat ca Iași, dispariția meloterapiei este o involuție. Anca POPA