Iașul se sufocă sub povara coronavirusului
Dimensiune font:
Noul val al COVID-19 începe să devină tot mai mare. Dacă în urmă cu o lună medicii credeau că impactul va fi resimțit abia în luna octombrie, acum nu ştiu cum să mai facă faţă numărului tot mai mare de persoane infectate. Din păcate, printre cei internaţi sunt şi copii. Cel mai mic dintre ei care se află acum în spital are doar o lună de când a fost născut.
În prezent în zona roşie a Spitalului de Copii „Sf.Maria” din Iaşi sunt internaţi 16 pacienţi pozitivi la COVID-19 şi 11 aparţinători ai acestora. Trei dintre cei 16 copii internaţi în Spitalul de Copii sunt la ATI. Cel mai mic pacient are o lună, iar cel mai mare, 15. Din cauza incidenţei crescute, medicii de la Sf Maria se gândesc să extindă zona pentru pacienţii COVID-19. „Având în vedere că suntem la capacitate maximă, pe această zonă vom reloca secţii de pediatrie în vederea suplimentării locurilor pentru pacienţii pozitiv COVID-19 ATI şi non ATI. Trebuie să facem faţă situaţiei, având în vedere că suntem un spital de copii de interes regional, patologia care se adresează unităţii noastre este foarte diversă şi cu o complexitate foarte ridicată”, a declarat Alina Bleu, managerul Spitalului de copii.
Cei mai mulţi dintre copii au formele medii ale bolii, însă medicii sunt îngrijoraţi deoarece aceştia au şi alte afecţiuni cronice. „Copii au ajuns cu forme moderate dar spre deosebire de adult au simptome digestive, deshidratare severă. Am observat o creştere a trendului la copii de vârstă mică. Aceşti copii necesită echilbru volemic şi reechilibrare electrolitică, care se pot oferi în terapie intensivă. În general copiii prezintă febră, tuse şi dispnee, dar unii prezintă şi scaune diareice şi inapetenţă. Adresabilitatea este foarte mare. Părinţii vin cu ei la spital din cauza febrei. Unii se alarmează şi vin cu testul făcut de acasă. Pacienţii de la Terapie Intensivă au comorbidităţi”, a declarat dr Lavinia Ionescu.
Mai puţin de jumătate dintre copiii internaţi din cauza COVID-19 sunt de vârstă şcolară. În acest val patru noul virus pare să îi afecteze mai mult pe copii şi bebeluşi. „În general, în acest val pandemic am observat o creştere la copiii de vârstă de până la 1 an”, a spus dr Ionescu.
Spitalul de Boli Infecţioase, la capacitate maximă
În acest val pandemic, cei mai afectați sunt adulții. Astfel că şi Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi funcţionează la capacitate maximă. În această unitate medicală ieri după amiaza erau internate peste 200 de persoane infectate cu noul coronavirus. Din această cauză unitatea medicală are toate paturile ocupate, atât pentru pacienţii cu simptomatologie medie COVID-19, cât şi cele două secţii de Terapie Intensivă. Marea majoritate a celor care se află acum pe patul de spital nu sunt vaccinaţi. „Toate locurile sunt ocupate. Atât în cele două Terapii Intensive COVID care deservesc spitalului nostru, cât şi în celelalte pavilioane destinate formelor medii care au potenţial de a deveni severe. Din nefericire, 99% dintre pacienţi nu sunt vaccinaţi, ceea ce determina o îngrijorare, din punct de vedere al evoluţiei pacienţilor. Vaccinarea este singura noastră armă împotriva acestui virus. Mai mult decât atât, din punctul meu de vedere, cu cât vom reuşi să începem administrarea celei de-a treia doze de vaccin, cu atât va fi mai bine. Noi ne dorim acest lucru”, a declarat Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.
Situaţie tot mai gravă în şcolile şi grădiniţele din judeţ
Ieri dimineaţă, 4 preşcolari, 90 de elevi din clasele I - XII, unul de la postliceală, dar şi 34 de cadre didactice şi nedidactice erau confirmate pozitiv cu COVID-19.
La nivelul judeţului Iaşi, în urma anchetelor epidemiologice ale DSP şi Consiliilor de Administraţie şi-au suspendat activitatea în format fizic, adică faţă în faţă, 19 grupe de învăţământ preşcolar şi clase de învăţământ primar, şi 51 de clase de învăţământ gimnazial şi liceal sau profesional. Aceste clase au trecut la învăţarea online. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la Colegiul „Mihai Eminescu”, unde 5 clase au trecut la sistemul de învățământ online.
De asemenea, în următoarea perioadă îşi vor desfăşura cursurile online câte trei clase de elevi din Colegiul Agricol şi Industrie Alimentară „V. Adamachi”, din Iaşi, Colegiul Economic Tehnologic „Virgil Madgearu”, Colegiul Tehnic „Gh Asachi” şi Liceul Teoretic „Miron Costin” din Iaşi. La Hârlău este suspendată activitatea dintr-o grupă de grădiniţă, iar la Colegiul Tehnic Unirea Paşcani, o clasă şi-a suspendat la rândul său activitatea faţă în faţă şi a trecut în online.
Din cauza numărului mare de confirmări pozitive la COVID-19, Grădiniţa cu Program Prelungit „Cuvioasa Parascheva” a fost închisă complet. „Programul a fost suspendat în totalitate. Este un număr mai mare de cazuri în rândul angajaţilor. E vorba de personal didactic şi nedidactice”, a declarat Antonina Bliorţ, purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi.
În unităţile şcolare menţionate, s-au luat următoarele măsuri: izolarea cazurilor confirmate, igienizarea şi dezinfecţia spaţiilor unităţilor şcolare, în clase, holuri şi toalete; reinstruirea personalului privind regulile de igienă personală şi portul măştii de protecţie.
Spre deosebire de anul şcolar trecut, prevederile privind suspendarea cursurilor faţă în faţă şi trecerea la cursuri online au fost modificate. „Suspendarea activităţii faţă în faţă în acest an şcolar se face atunci când este un singur caz confirmat de îmbolnăvire, spre deosebire de anul trecut când cursurile la nivel gimnazial şi liceal se suspendau dacă erau confirmate trei cazuri de infectare”, a declarat Antonina Bliorţ.
Focar COVID la DGASPC
Un nou focar de COVID-19 a izbucnit în Iași, la o instituție publică. Este vorba de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, acolo unde cinci angajați din sediul administrativ au fost confirmați pozitiv la noul coronavirus. „Angajații poztivi au fost izolați la domiciliu sub monitorizarea medicilor de familie. S-a efectuat dezinfecția tuturor spațiilor”, au transmis reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Iași.
Ieri, la nivelul județului, au fost întregistrate încă 219 cazuri noi de infectări cu COVID, și trei decese, iar conform raportărilor, la nivelul județului Iași, ieri erau ocupate 394 de paturi cu pacienți pozitivi, din care 60 de paturi ATI. Oana POPA, Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau