Iașul va avea „centură ușoară de ocolire”
Dimensiune font:
* consilierii județeni au votat modificarea denumirii spitalului mobil de la Lețcani în „Spital Mobil/Modular din containere de logistică medicală (250 paturi) pentru diagnostic și tratament pentru combaterea răspândirii COVID-19 la nivelul Regiunii Nord-Est”, în vederea depunerii proiectului pentru recuperarea sumelor investite * unitatea va avea, conform organigramei aprobate ieri, 478 de angajați
După ce prima încercare de a reuni consilierii județeni ieșeni în ședință de îndată a eșuat ieri, la amiază, din lipsă de cvorum, șansele au fost de partea conducerii CJ după-amiază, în varianta online.
Fapt remarcabil, consilierii județeni au votat înființarea „centurii ușoare de ocolire a municipiului lași”. Obiectivul proiectului îl reprezintă îmbunătăţirea accesibilităţii şi a mobilităţii populaţiei, bunurilor şi serviciilor, în vederea stimulării dezvoltării economice durabile, prin modernizarea a 73,081 km de drumuri judeţene aflate în proximitatea rețelei TEN-T (reţeaua trans-europeană de transport) şi conectarea a şapte unităţi administrativ teritoriale urbane şi rurale la această rețea.
Astfel, vor fi reabilitate DJ248B Vânători - Lețcani în lungime de 16,32km; DJ 248A Voinesti in lungime de 2,21 km; DJ 248F Voinesti - Mânjești-Budești în lungime de 6,007 km; DJ 248C Budești - Piciorul Lupului - Ciurea în lungime de 10,486 km; DJ 248D Ciurea Bârnova - Tomești - Holboca în lungime de 19,069 km; DJ 249 A limita municipiul Iași - Holboca (Intersecție DJ 248D) în lungime de 2,415 km. 16,573 km de drum comunal vor fi preluați în domeniul public al județului Iași: Lețcani - Voinești (int. DN28 Cogeasca-Cucuteni-Scoposeni - Horlești – Lungani - Voinești (int. DJ248A). Valoarea estimată a proiectului este de 45.000.000 euro.
Aleșii județului au aprobat și alocarea sumei de 20.000.000 lei din bugetul local al județului Iași pe anul în curs pentru modernizarea drumului județean 249 D: intersecție DJ 249 E - Moreni - Prisăcani – Măcărești- Grozești - intersecție DJ 244 F cu amendamentul suplimentării sumei.
Tot în cadrul ședinței de îndată au fost rectificate Hotărârile 146/, 147, 148, 151/2020, urmând ca pe tot cuprinsul acestora denumirea de „Spitalul mobil COVID-19 Regiunea Nord-Est România” să fie înlocuită cu „Spitalul Mobil/Modular din containere de logistică medicală (250 paturi) pentru diagnostic și tratament pentru combaterea răspândirii COVID-19 la nivelul Regiunii Nord-Est”, în vederea depunerii proiectului pentru recuperarea sumelor investite.
Totodată, a fost aprobată și organigrama Spitalului Mobil/Modular, secția exterioară a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva”, aici fiind necesari 478 de angajați. Daniel BACIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau