Iaşul, capitala motorsportului românesc
Dimensiune font:
De vineri, 2 septembrie, până duminică, 4 septembrie,caravana Campionatului Național de Raliuri Betano ajunge la Iaşi cu cea de-a opta etapă a întrecerii autohtone, una cu suficiente puncte de atracție. Ca de obicei, mainevent-ul este Probă SuperSpecială - Rally Show de pe Râpa Galbenă și Bulevardul Independenței, unde mii de pasionații pot urmări evoluția echipajelor favorite! 68 de echipaje s-au înscris deja pentru a lua startul la o nouă ediţie de Raliului Iaşului
În perioada 2 - 4 septembrie, municipiul Iași va găzdui o nouă ediție – a 38-a - a Raliului Iașului, organizată, ca de obicei de XS Motorsport Iași, de această dată în parteneriat cu Resonance Distribution SRL Iași. Evenimentul automobilistic a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă organizate ieri la Palatul Roznovanu, la care au participat primarul Mihai Chirica, Dan Codreanu, manager Raliul Iașului și Dan Avătăjiței, director de marketing Raliul Iașului. „Raliul Iașului a devenit o tradiție de bun augur pentru viața sportivă a orașului nostru și a întregii țări, pentru că efortul comunitar are un rol deosebit la promovarea acestui sport la nivel național și internațional. Intenția noastră era ca din anul 2020 să devină etapă internațională, însă a venit pandemia care a resetat toate planurile noastre. O vom lua de la început, încercând să-l creștem la o vizibilitate cât mai mare. Eforturile nu sunt numai de natură financiară, ci și de acceptare din partea comunității a acestei probe sportive, pentru că se petrece pe o parte din străzile din Iași, ducând astfel o serie de reorganizări ale traficului. Sigur, noi ne-am obișnuit cu două ipostaze: Raliul Iașului definea câștigătorul campionatului național de raliuri și câștiga cupa pentru cea mai bună organizare, aceste lucruri onorându-ne de fiecare dată”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Vineri, între orele 13.00 și 17.00, se va ține sesiunea de teste oficiale la competiții ce are loc în satul Bârnova cu ieșire în DJ 247 în drumul spre Dobrovăț, iar seara va fi SuperSpeciala de la Râpa Galbenă. Sâmbătă va fi startul primei probe speciale la Cioca Boca, la ora 10.21.
Sâmbătă sunt programate două treceri pe Cioca Boca și Mădârjac (10.21 – Cioca Boca, 11.34 – Mădârjac, 14.47 – Cioca Boca, 16.00 - Mădârjac). Duminică, 4 septembrie, sunt programate: la ora 8:46 prima mașină care va pleca spre Păun, urmată de proba Dobrovăț la 9.24.
Festivitatea de premiere se va susține duminică după-amiază în fața Primăriei Iași.
Restricții de circulație și modificări în transportul public
Organizarea în bune condiții a Raliului Iaşului 2022 va genera și o serie de restricții de circulație și modificări în transportul public. Astfel, de miercuri, 31 august, ora 12.00 – duminică, 4 septembrie, ora 24.00, aleea de acces din faţa Palatului Culturii (zona liniilor de tramvai) va fi închisă traficului rutier, în vederea organizării Parcului Service. Strada I. C. Brătianu (tronsonul cuprins între strada Agatha Bârsescu și bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt) și bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt (tronsonul cuprins între strada I. C. Brătianu și strada 14 Decembrie 1989) vor fi închise de joi, 1 septembrie, ora 8.00, până duminică, 4 septembrie, ora 24.00, pentru organizarea parcului închis securizat
Vineri, 2 septembrie, în intervalul orar 9.00 - 24.00, în vederea desfășurării probei SuperSpecială de la Râpa Galbenă, va fi oprită circulaţia pe strada Păcurari (tronsonul de la intersecţia cu strada Cișmeaua Păcurari până în Piaţa Mihai Eminescu), strada Anastasie Fătu, strada Gheorghe Lascăr, strada Râpa Galbenă, strada Gării (tronsonul de la strada Râpa Galbenă până la strada Arcu) şi bulevardul Independenţei (de la Piaţa Mihai Eminescu până la strada Nicolae Bălcescu).
Pasajul „Mihai Eminescu” va fi închis începând de vineri, 2 septembrie, ora 0.00, și până sâmbătă, 3 septembrie, ora 8.00, în perioada menționată urmând să fie montate / demontate separatoarele de sens și să aibă loc probe ale raliului.
Totodată, vineri, 2 septembrie, în intervalul orar 9.00 - 24.00, nu vor fi disponibile nici parcările de pe bulevardul Independenței și cea de la Casa de Cultură a Studenților.
Şi circulația mijloacelor de transport va fi modificată în timpul desfășurării evenimentului Raliul Iașului. Între 31 august 2022 și 4 septembrie 2022, traseele de tramvai 1, 7, 9, 13 și de autobuz 20, 28, 36, 41, 42, 43, 46, 52 vor fi modificate. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau