Iaşul caută soluţii pentru a acoperi deficitul de paturi de terapie intensivă!
Dimensiune font:
Ca urmare a creșterii incidenței cazurilor critice diagnosticate cu noulvirus, în urma analizei făcute cu specialiștii de terapie intensivă, s-a constatat că este nevoie de extinderea capacității de asistență medicală a pacienților critici * prin urmare, începând de astăzi, ATI-ul de la Secţia ORL a Spitalului de Recuperare Iași va prelua pacienţii critici COVID * în spitalele suport mai sunt libere 26 de paturi: 11 paturi la Spitalul CF Iasi, 3 paturi la Spitalul Militar, un pat la Spitalul de Pneumologie, 5 paturi la Spitalul de Recuperare si 6 paturi la Spitalul „Sf. Spiridon”
Pe data de 16 octombrie era planificat să se deschidă compartimentul de terapie intensivă din cadrul Compartimentului secției exterioare a Spitalului de Boli Infecțioase „Spital mobil Lețcani”, cu 24 de paturi, însă o defecțiune gravă a fabricii de oxigen face imposibilă punerea în funcțiune a acestei secții. Totuşi, având în vedere că la Spitalul de Recuperare Iași s-a constatat că poziționarea secției în arhitectura spitalului permite crearea de circuite separate, fără să afecteze restul activității spitalului - în condiţiile în care deocamdată se fac intervenții elective, care pot fi temporizate, fără risc pentru pacienți - s-a propus ca până la repararea instalației de oxigen de la Spitalul Leţcani să funcționeze în regim special ATI-ul de la Secţia ORL a Spitalului de Recuperare Iași. Perioada propusă de preluare a cazurilor critice începe de astăzi și este de circa 10 zile, condiționată de remedierea instalațiilor de la Lețcani. „Singurul spital din Iași în care se mai poate organiza asistență medicală de terapie intensivă pentru pacienții critici COVID-19 este Spitalul de Recuperare. Prin urmare, soluția identificată a fost să deschidem 6 posturi în compartimentul de ATI al secției de ORL de la Spitalul de Recuperare Iași pentru cazurile diagnosticate cu COVID-19, inclusiv pentru cazurile critice, care necesită un astfel de tratament”, spune primarul Mihai Chirica. Medici de la alte spitale
Pentru asigurarea condițiilor de funcționare se vor aduce, sub formă de împrumut, 6 ventilatoare și se vor detașa medici și asistenți medicali de ATI de la alte spitale. „Cred ca orice efort pus în slujba sănătății populației este benefic. Toți pacienții noștri programați pentru diverse intervenții chirurgicale la secția ORL a Spitalului de Recuperare Iași vor rămâne în atenția medicilor de aici pentru a fi reprogramați. Din păcate toți suntem expuși acestui risc de îmbolnăvire cu noul coronavirus, ceea ce trebuie să crească atenția în abordarea acestui flagel”, spune edilul-şef, aflat, la rândul său în izolare, după ce s-a infectat cu noul virus.
23 de infectări la Centrul Social „M. Sadoveanu” Pașcani
Direcția de Sănătate Publică Iași a actualizat numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus în cadrul unui focar COVID din județul Iași. Astfel, la Centrul de Servicii Sociale „M. Sadoveanu” Pașcani (cuo capacitate de 50 de beneficiari) au mai fost confirmate încă 19 cazuri pozitive (13 beneficiari și 6 salariați). În cazul acestui focar (detectat pe 10 octombrie), initial au fost confirmați cu noul coronavirus 4 persoane (2 beneficiari și 2 salariați). Beneficiarii au fost izolați în centru, iar angajații la domiciliu, aceștia urmând a fi monitorizați prin medicul infecționist al Spitalului Pașcani.
În spitalele suport mai sunt libere 26 de paturi
Conform datelor prezentate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până ieri, 18 octombrie, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 7.876 de cazuri cu persoane infectate cu noul coronavirus (cu 130 de cazuri în plus faţă de ziua precedentă).
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 3.503 au fost externate (cu 32 de persoane externate în plus faţă de ziua precedentă).
În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat două decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese ajungând la 193.
Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, ieri, 18 octombrie 2020, erau ocupate 488 de paturi, din care 38 paturi ATI.
În spitalele suport mai sunt libere 26 de paturi: 11 paturi la Spitalul CF Iasi, 3 paturi la Spitalul Militar, un pat la Spitalul de Pneumologie, 5 paturi la Spitalul de Recuperare si 6 paturi la Spitalul „Sf. Spiridon”.
Conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, ieri, un număr de 1.270 de persoane se află în izolare, iar 1.138 de sunt carantinate la domiciliu. De asemenea, pentru încă 1.228 de persoane, măsura carantinării a fost instituită de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. Potrivit legislaţiei în vigoare, carantina se impune pentru contacţii direcţi cu persoane confirmate, dar şi pentru persoanele care sosesc din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologic ridicat, conform INSP. Tudor DAMASCHIN, Daniel BACIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau