Ieșean încarcerat din cauza unei rochii arse cu ţigara
Dimensiune font:
Adrian B. (25 de ani) e unul din cei mai prolifici hoţi ieşeni, fiind specializat pe furturile din supermarketuri. Deşi, în ultimii patru ani, a fost dovedit ca autor a peste 15 astfel de fapte, nu a stat la închisoare decât câteva luni. Doar în Austria şi Italia. Până zilele trecute, niciodată în România, în ţară primind doar condamnări cu suspendare.
Ghinionul l-a lovit atunci când a avut proasta inspiraţie de a-şi lua soţia pe post de complice. Femeia, pe nume Paula (22 de ani) văzuse câteva rochii superbe la un magazin din Palas şi dorea insistent să-şi îmbogăţească garderoba. Cum Adrian e total ignorant în domeniul vestimentar, i-a spus Paulei să-l însoţească. Astfel, pe 30 iunie 2019, la orele 15.00, cei doi au plecat de la garsoniera lor din Bularga, au ajuns la magazinul indicat de femeie, au intrat, au operat rapid şi au plecat. Toată acţiunea n-a durat nici zece minute. Captura, o rochie roz pal, în valoare de 490 lei.
Cei doi soţi au ajuns acasă şi s-au pus pe sărbătorit evenimentul, Paula îmbrăcându-se deja cu noua ei „achiziţie”. La un moment dat, neatent, Adrian a ars cu ţigara, în partea de sus, rochia soţiei, iar neglijenţa avea să-i fie fatală.
Între timp, cei de la magazin sesizaseră dispariţia articolului vestimentar de pe stander şi au sesizat poliţia, reclamând furtul. Agenţii au venit, au studiat imaginile suprinse de camerele de supraveghere din zonă, reuşind să-l identifice rapid pe recidivistul Adrian. Câteva ore mai târziu, i-au bătut la uşă. Hoţul şi complicea n-au putut nega, Paula fiind îmbrăcată cu produsul furat din magazin. Prejudiciul n-a mai putut fi recuperat, întrucât, după cum am spus, rochia era arsă cu ţigara.
Li s-a întocmit dosar penal pentru furt, fiind trimişi în judecată în stare de libertate. Avocatul l-a avertizat pe Adrian că trebuie să se împace cu cei de la magazin, altfel, la trecutul său infracţional, tânărul riscă o condamnare cu executare. Acesta s-a zbătut, a reuşit, la începutul anului trecut să achite prejudiciul, iar apărătorul a cerut amânarea cauzei în vederea împăcării inculpaţilor cu partea civilă. Cei de la magazin au refuzat, dar sentinţa a întârziat până zilele trecute, când pe masa judecătorilor au sosit toate actele referitoare la activitatea infracţională a lui Adrian din Italia şi Austria. Într-un final, hoţul a fost condamnat la trei ani şi 11 luni de închisoare cu executare.
În ce-o priveşte pe Paula, s-a ţinut cont de faptul că ea nu are antecedente penale şi că a acţionat sub influenţa soţului. Astfel, ea a fost condamnată la numai patru luni, cu suspendare. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau