Ieșenii din zonele rurale își pot face acte de identitate noi
Dimensiune font:
Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor (DLEP) Iași vine în ajutorul persoanelor care locuiesc în comunele din județ.
Angajații municipalității vor utiliza o stație mobilă în vederea preluării cererilor pentru eliberarea actelor de identitate din comunele arondate, eliberarea lor urmând a fi făcută în comunele de domiciliu prin intermediul posturilor de poliție.
Campania se intitulează „Prioritate la identitate!” și se va desfășura în perioada 17 februarie – 7 aprilie 2022. De la demararea acesteia (2012) au fost primite și soluționate 17.322 de cereri.
„În cadrul acțiunii ne deplasăm, gratuit, în toate cele 26 de comune arondate Serviciului de Evidenţă a Persoanelor Iaşi pentru preluarea cererilor în vederea eliberării actelor de identitate şi clarificarea statutului civil. În acest fel persoanele în cauză nu mai sunt nevoite să se deplaseze în Municipiul Iaşi pentru obţinerea actului de identitate, deoarece inclusiv eliberarea se face în comuna de domiciliu prin intermediul posturilor de poliţie.
Integrate în campanie vor fi și acţiuni de informare în unităţile de învăţământ din comunele planificate, acţiuni de punere în legalitate şi control în unităţile medicale și de protecţie socială, precum și o campanie de informare la sediul autorităţilor locale cu privire la drepturile şi obligaţiile persoanelor pe linie de stare civilă şi acte de identitate”, au declarat reprezentanții DLEP Iași.
Campania se adresează persoanelor care:
– au actul de identitate expirat sau urmează să le expire în următoarele șase luni;
– au împlinit 14 ani și nu au act de identitate;
– au actul pierdut/furat/deteriorat;
– şi-au schimbat domiciliul sau au alt număr la casă;
– nu dețin certificate de stare civilă sau sunt pierdute/deteriorate;
– s-au căsătorit / au divorţat / schimbat numele şi nu au schimbat actul de identitate;
– au buletin tip vechi şi doresc carte de identitate.
DLEP Iaşi deserveşte pe linie de evidenţă a persoanelor locuitorii Municipiului Iaşi şi a 26 de comune arondate (peste 585.000 de locuitori), fiind cel mai mare serviciu public comunitar local de evidenţă a persoanelor din România.
Planificarea deplasărilor DLEP
Comuna Data Ora
I UNGHENI 17/02/2022 09:30
ŢUŢORA 17/02/2022 12:00
II SCHITU DUCA 22/02/2022 09:30
BÂRNOVA 22/02/2022 12:00
III GOLĂIEȘTI 24/02/2022 09:30
TOMEȘTI 24/02/2022 12:30
IV ANDRIEŞENI 03/03/2022 09:30
VLĂDENI 03/03/2022 13:00
V ARONEANU 08/03/2022 09:30
HOLBOCA 08/03/2022 12:00
VI TRIFEŞTI 10/03/2022 09:30
ROŞCANI 10/03/2022 10:30
BIVOLARI 10/03/2022 12:00
VII VICTORIA 17/03/2022 09:30
POPRICANI 17/03/2022 12:00
VIII MOGOȘEȘTI 22/03/2022 09:30
CIUREA 22/03/2022 12:00
IX VALEA LUPULUI 24/03/2022 09:30
LEȚCANI 24/03/2022 11:30
MIROSLAVA 24/03/2022 14:00
X MOVILENI 29/03/2022 09:30
REDIU 29/03/2022 12:00
XI PROBOTA 31/03/2022 09:30
ŢIGĂNAŞI 31/03/2022 12:00
XII HORLEȘTI 07/04/2022 09:30
VOINEȘTI 07/04/2022 12:30
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau