Ieșenii, premiați la Gala AJTR 2022
Dimensiune font:
Un proiect de cooperare între 9 Grupuri de Acţiune Locală din judeţul Iași, care includ 80 comune, a primit un premiu pentru inovare şi creativitate. Respectivele comunități și-au propus stimularea turismului prin identificarea și valorificarea obiectivelor locale din teritoriile lor, utilizând metode inovative și interactive. Cunoscutul jurnalist ieșean Vasile Arhire a primit un „Premiu de Excelenţă”
În fiecare an, în ziua sau în preajma zilei de naştere a poetului Mihai Eminescu, Asociaţia Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România, cu o existenţă de 65 de ani, organizează Gala Premiilor. Între cei evidenţiaţi pentru activitatea din anul 2022 s-au aflat şi de această dată promotori ai călătoriei şi turismului din judeţele Moldovei. Distincţia ,,Ochiul Magic” pentru inovare şi creativitate a revenit Proiectului QR4ALL, un proiect de cooperare comun a 9 Grupuri de Acţiune Locală din judeţul Iași, care includ 80 comune. Obiectivul general al proiectului este stimularea turismului prin identificarea și valorificarea obiectivelor locale din teritoriile GAL-urilor partenere, utilizând metode inovative și interactive. Cele nouă entităţi au fost reprezentate la festivitate de Maria Hudema, manager la GAL Valea Prutului – GAL coordonator, Andreea Fedor şi Mădălina Voinea, experte în proiect.
„Arheologie gastronomică” s-a intitulat premiul oferit seriei de emisiuni realizate de TVR 2 şi Studiourile teritoriale ale SRTV sub genericul ,,România în bucate”. În cadrul acestui proiect, echipele de televiziune din fiecare regiune a ţării aduc, săptămânal, publicului reţete culinare tradiţionale, propunând totodată locuri de popas pitoreşti. Emisiunea postului TVR Iaşi „Descriptio Moldaviae”, realizator Raluca Aftene, director de imagine Adrian Butnaru, tehnician audio-video Dan Palaghianu, s-a numărat printre cele premaite.
Premiul ,,Cartea care zideşte” a revenit ieşeanului Ilie Serediuc, pentru volumul ,,Călător prin Europa şi Asia”, în care autorul ne poartă prin locuri fascinante, făcându-ne părtaşi la întâmplări inedite legate de activitatea sa profesională.
În ,,Anul 65 de existenţă a AJTR” au fost acordate şi o serie de „Premii de Excelenţă”, membrilor cu o activitate susţinută în cadrul Asociaţiei, dar şi în plan profesional. Unul dintre acestea l-a primit jurnalistul Vasile Arhire, de la TVR Iaşi, prim-vicepreşedinte al AJTR.
Staţiunea balneo-climaterică Slănic-Moldova, reprezentată de primarul Gheorghe Baciu, a primit un premiu pentru readucerea izvoarelor cu ape minerale în proprietatea publică.
Asociaţia Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România are peste 150 de membri activi. Sunt jurnaliști care lucrează la ziare, posturi de radio și televiziune, reviste, scriitori de turism, editori de cărți de turism, foto-reporteri, artiști fotografi, bloggeri. Dar și cadre universitare, cu activitate la facultăți cu profil turistic, șefi de agenții de turism, hotelieri, restauratori, alți profesioniști din domeniu. Membrii AJTR trăiesc și muncesc, în stilul lor, nu doar în România, ci și în alte țări: Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria, Ungaria, Italia, Spania, SUA.
Gala AJTR 2022 a avut loc în Palatul Camerei de Comerț și Industrie București situată în centrul vechi al Bucureștiului, o impozantă construcție de la începutul secolului al XX-lea. Ca şi la ediţiile anterioare, între invitați, pe lângă reprezentanți ai mass-media, s-au aflat oameni de cultură şi personalități din industria turismului din întreaga ţară, miniștri, ambasadori. Andreea VASILESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau