Ieşenii, aşteptaţi pe pietonal la „Festivalul Mărţişorului”
Dimensiune font:
În acest weekend, ieşenii sunt aştetaţi pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi în Piaţa Unrii, la cea de-a IX-a ediţie a evenimentului cultural-interactiv “Mărțișor – Simbol și Tradiție”.
Organizat de Asociaţia Art-Mesteşugurile Prutului, împreună cu Primăria Municipiului Iași, Muzeul Etnografic al Moldovei, Asociația Societăților Imobiliare din Moldova, Asociația „Dialog Pentru Dezvoltare”, Palatul Copiilor, Școala Gimnazială „Ion Creangă”, Primăria comunei Scânteia, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” și Centrul de Informare Turistică Iași, evenimntul reuneşte peste 30 de meșteri populari din Moldova, dar și din alte zone etnografice ale României și din Republica Moldova, având ca scop promovarea în comunitate a sărbătorii primăverii și simbolul tradițional românesc – Mărțișorul, inclus în lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO.
În cadrul manifestării, vizitatorii vor putea admira o inedită expoziție de mărțișoare tradiționale şi vor putea participa la demonstrații practice realizate de meșterii populari.
De asemenea, organizatorii au pregătit şi alte surprize pentru cei care le vor călca pragul, constând în ateliere pentru copii și momente artistice susținute de elevi și ansambluri folclorice. „Poate încă nu ți-ai făcut complet apariția dar toți te așteptăm cu brațele deschise, primăvară! Îmi doresc din suflet ca 1 martie să însemne pentru noi toți renașterea bucuriei de a trăi frumos, de a ne regăsi calea spre o lume a înțelegerii și prieteniei, de a ne primeni sufletele cu energia și frumusețea naturii care ne-a insuflat întotdeauna dragostea de tot ceea ce înseamnă viață. Să ne regenerăm spiritul și încrederea în puterea primăverii de a înverzi tot ceea ce părea uscat și trist.Vă doresc o primăvară cu bucurii, dragi ieșeni!”, se arată în mesajul transmis de primarul Mihai Chirica cu ocazia deschiderii evenimentului. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau