Ieşenii din Bucium cer trotuare decente!
Dimensiune font:
Aceştia spun că cele existemte sunt rupte, sparte sau incomplet, şi că trecerile de pietoni se termină pe pământ sau într-un gard al unei proprietăţi * „avem staţii de autobuz la care nu poţi ajunge pentru că nu sunt legate cu trotuare”, mai spun rezidenţii
Locuitorii din Bucium se plâng de faptul că, în cartier, nu există trotuare. „În acest moment, Buciumul nu are un trotuar pe care să poti merge de la un capăt la altul. Nu există un trotuar pe întreaga lungime a bulevardului principal, Şos. Bucium. Pe o parte a drumului avem un trotuar rupt, spart, incomplet, care nu merge de la un capăt la altul, plin de resturi de sanțuri, intrări de maşini, pe cealalta parte nu avem trotuar. Avem treceri de pietoni care se sfârşesc şi se termină pe pământ sau într-un gard al unei proprietăţi, avem staţii de autobuz la care nu poţi ajunge pentru că nu sunt legate cu trotuare”, spun aceştia.
De altfel, aceştia au iniţiat o petiţie online în acest sens. „Un trotuar decent este un spaţiu pe care un pieton se poate deplasa gândindu-se la treburile lui. Un trotuar este un spaţiu pe care poţi merge fără să fii nevoit să te gândeşti unde să faci următorul pas fără să te murdărești, accidentezi sau pur şi simplu să avansezi. Ce nu este un trotuar? Un trotuar nu este o suprafaţă care se termină în stradî, care se termină într-o băltoacă, care se transformă într-un drum de pământ, care are borduri pe mijloc, resturi de beton, șanturi etc”, se arată în petiţie.
Reabilitare completă
Vă reamintim că, în această toamnă, au început lucrările de modernizare a șoselei Bucium. Acestea sunt executate de Conest SA, în cadrul unui contract în valoare de 22.022.406,96 lei, cu TVA. Șoseaua va fi modernizată pe o porțiune de 3,4 km, respectiv sectorul cuprins între intersecția cu bld. Poitiers și intersecția cu stradela Păun unde sistemul rutier, realizat din îmbrăcăminte asfaltică, se află într-o stare avansată de degradare, cu fisuri, crăpături, tasări și denivelări, producând disconfort participanților la trafic. „Pe Şoseaua Bucium au fost executate lucrări la rețeaua de canalizare și gaze naturale, pozate în carosabilul străzii. Aceste lucrări au dus la degradarea în timp a carosabilului generând o circulație anevoioasă, ceea ce duce la creșterea timpului de deplasare în trafic”, spun specialiştii. Investiția presupune modernizarea drumului, reabilitarea podului Bucium, modernizarea instalației de iluminat, precum și amenajarea de piste de biciclete (ori la marginea carosabilului, ori pe trotuar, după zona spațiului verde). Cei 324 de stâlpi de beton vor fi dezafectați și vor fi înlocuiți cu 202 stâlpi metalici cu o înălțime de 9,5 metri. Pentru realizarea iluminatului se vor monta pe stâlpi corpuri de iluminat cu surse led.
Un alt proiect este legat de reabilitarea pasarelei Socola, ce face legătura cu Șoseaua Bucium. Pasarela va fi extinsă la 5 benzi, va beneficia și de piste de biciclete, dar și de alte facilități. În prezent, pasarela Bucium are patru benzi a câte 3,5 metri, câte două pe fiecare sens de mers. Conform noului proiect, șoseaua va avea cinci benzi, din care două de 3.25 metri și alte trei a câte 4 metri lățime. Vor fi realizate trei benzi spre zona Bucium cu o bandă spre cartierul Poitiers, în timp ce alte două vor fi realizate pe celălalt sens de mers. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau