Ieşenii din Vişan se revoltă împotriva furnizorului de apă potabilă
Dimensiune font:
Localnicii spun că, de fapt, sistarea serviciului este motivată de realizarea unor branşamente, nicidecum de avariile care le sunt servite de către dispeceratul ApaVital * „Normal ar fi să se programeze branșamente de aşa manieră încât să se execute într-o singură zi, fără a crea disconfort atâtor familii, lăsate fără apă ore în șir”, spun localnicii
Ieşenii din Bârnova reclamă faptul că în fiecare zi au parte de sistări în furnizarea apei potabile. Dacă în anii trecuţi, cel puţin în perioada verii, astfel de sincope erau un lucru absolut normal ţinând cont de dublarea consumurilor (este drept, în alte scopuri decât cel menajer), acum lumea susţine că nu este zi fără avarie. Generată de alte lucruri şi nu de, să spunem, cedarea unei conducte. „În ultima perioada este aproape ziua și avaria. Pentru locuitorii din satul Vișan, și se pe strada Vișan. Apavital anunță pe site avarie. Avaria nu poate fi anunțată din timp, este ceva ce apare spontan. Însă, cetățenii suna la Apavital, la 0232969 și afla locația avariei și la faţa locului stupoare: se executa branșament! Care putea fi programat, anunțat din timp”, afirmă Andrei Scutăriţa.
De altfel, acesta a iniţiat o petiţie prin care localnicii sunt chemaţi să înfiereze maniera prin care ApaVital înţelege să acţioneze sau să comunice comunice cu cei afectaţi. „Normal ar fi să se programeze branșamente de aşa maniera încât să se execute într-o singură zi, fără a crea disconfort atâtor familii, lăsând fără apă ore în șir. Este strigător la cer ca aproape zi de zi să te trezești fără apă, să ai și 2-3 copii. Nu mai zicem de caniculă și de pandemie că trebuie să avem acces la apă pentru igienă”, mai afirmă ieşeanul. Alţii spun că de pe urma acestor avarii, le este afectată activitatea. „Sunt foarte dezamăgit. Săptămâna asta de două ori s-a întrerupt apa fără să anunțe. Eu am de spălat, am niște programări și nu îmi pot presta serviciile faţă de clienți datorită ApaVital. Sunt pierderi foarte mari pentru mine”, afirmă acesta.
ApaVital anunţă că va furniza apă potabilă după program
Pe de altă parte, operatorul de apă se confruntă cu o situaţie obişnuită pe timpul verii. „Folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăți în asigurarea unui nivel minim de apă în rezervoare, care să permită funcţionarea capacităţilor de pompare în regim normal”, spun oficialii companiei. De altfel, pe tot parcursul acestei luni, va fi asifurată apă potabilă doar pe timpul zilei pentru ieşenii din mai multe localităţi. Este vorba de Tansa, Belceşti, Ciorani, Văleni, Satu Nou şi Ruşi (comuna Belcești), Focuri (comuna Focuri), Coarnele Caprei şi Arama (comuna Coarnele Caprei), Feredeni, Poiana, Slobozia, Maxut şi Deleni (comuna Deleni). Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau