Ieşenii îşi pot face testul COVID la Spitalul de Boli Infecţioase
Dimensiune font:
* aceştia vor trebui să achite 290 lei, iar rezultatul va întârzia 24 de ore * la clinicile particulare, un astfel de test costă între 285 şi 340 de lei
Începând de luni, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sf.Parascheva” din Iaşi se pot face, la cerere, teste PCR pentru a afla dacă eşti infectat sau nu cu noul coronavirus. Anunţul a fost făcut de managerul instituţiei, dr Carmen Dorobăţ. O persoană care doreşte să îşi facă testul pentru COVID-19 la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi trebuie să scoată din buzunar 290 lei. Cei care vor apela la astfel de testări trebuie să ştie că vor primi rezultatul în 24 ore. La clinicile particulare, un astfel de test costă între 285 şi 340 de lei. „Putem să facem, la cerere, testări pentru noul coronavirus, contra-cost. Probabil că numărul celor care vor avea nevoie de testul COVID va creşte. Acum, ei vor avea posibilitatea să facă acest test atât în privat, cât şi la stat”, ne-a declarat dr.Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.
Conform datelor oferite de Institutul Național de Sănătate Publică, până pe 12 iulie, pe teritoriul județului Iași au fost confirmate 1.075 de cazuri cu persoane infectate cu Covid-19. Numărul este mai mare cu 5 cazuri în plus față de ziua precedentă.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 935 au fost externate, cu 2 persoane externate în plus față de ziua precedentă.
În ultimele 24 de ore nu s-au înregistrat cazuri de deces în rândul persoanelor confirmate pozitiv. Ioana MUNTEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau