Ieşenii se înghesuie la ghişeele DEFLP pentru plata taxelor locale
Dimensiune font:
Contribuabilii persoane fizice şi juridice care, până pe 31 martie 2020, efectuează plată integrală pentru anul 2020 pentru impozit pe clădiri, impozit pe teren şi impozit asupra mijloacelor de transport, beneficiază de bonificaţie de 5%
Ieşenii s-au atătat foarte conştiincioşi încă din prima zi în care s-a reluat programul de lucru cu publicul la ghişeele DEFPL Iaşi. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, în zilele de 6 şi 7 ianuarie, primele din nou an în care DFPL Iaşi a avut program normal cu publicul, la ghişeele Finanţelor Locale s-au prezentat aproximativ 3.500 de contribuabili. Cifra se înscrie în tradiţia anilor trecuţi, când, de regulă, în prima săptămână a anului, 10.000-13.000 de ieşeni treceu pragul finanţelor locale pentru a-şi achita obligaţiile fiscale.
Principalele impozite şi taxe locale se achită în două tranşe egale până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv. Contribuabilii persoane fizice şi juridice care efectuează plată integrală pentru anul 2020 pentru impozit pe clădiri, impozit pe teren şi impozit asupra mijloacelor de transport până pe 31 martie 2020 inclusiv beneficiază de bonificaţie de 5%. „Neplata până la scadenţă a impozitelor şi taxelor locale atrage după sine majorări de întârziere de 1% pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv, şi sileşte organul fiscal la declanşarea executării silite urmată de aplicarea efectivă a măsurilor de executare (popriri, aplicarea de sechestre etc.)”, spun reprezentanţii DEFPL Iaşi. Aceştia au mai precizat că plăţile se pot efectua atât în numerar, cât şi prin virament cu ordin de plată şi online prin e-commerce sau ghiseul.ro. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau