Ieşenii vor traseu CTP pe ruta Iași - Valea Lupului
Dimensiune font:
Cetăţenii spun că microbuzele interurbane sunt nepotrivite pentru acest traseu, că orarul este neatractiv, iar traseul nu ajunge în centru, ci la Gară
Problemele cu transportul din zona metropolitagnă revin în actualitate. De această dată este rândul ieşenilor care locuiesc în Valea Lupului să solicite prezenţa Companiei de Transport Public Iaşi pe raza acestei comune, acest operator fiind garantul unui transport civilizat şi la un preţ corect. De altfel, în mediul online a apărut o petiţie pe care ieşenii sunt îndemnaţi să o semneze. „Împreună, Primăria Comunei Valea Lupului, Primăria Municipiului Iași și Compania de Transport Public Iasi pot coopera pentru a înființa un traseu nou metropolitan de midibuze către comuna limitrofa Valea Lupului. În prezent, transportul în interiorul comunei este asigurat exclusiv de SC Pris Com SRL cu microbuze interurbane, nepotrivite pentru acest traseu. Orarul este neatractiv, iar traseul nu ajunge în centru (ci la Gara), și totuși microbuzele sunt pline la orele de vârf. Firma privată trebuie eliminată din comuna și pe traseul propus de noi să intre CTP Iași, pentru a pătrunde și mai mult în zona metropolitana, asemenea altor societăți din țară (exemple STB București, CTP Cluj, OTL Oradea, RATBV Brașov, etc)”, se spune în petiţie.
Vor autobuze electrice
Cetăţenii vin şi cu argumente în favoarea unui nou operator, reamintind şi de faptul că, în scurt timp, la
Trei lei în loc de patru
Nu în ultimul rând, prezenţa CTP iaşi ar fi benefică şi pentru elevii care învaţă în comună sau în Iaşi. „Elevii şcolii Gimnaziale Prof. M. Dumitriu pot folosi acest traseu pentru deplasarea din comuna la școală, din comuna în oraș sau de la școală în oraș, beneficiind de gratuitatea oferită de CTP elevilor și studenților (în prezent, aceștia beneficiază de gratuitate doar la microbuzul școlar al primăriei care îi aduce din comuna la școală și înapoi, pentru deplasarea în oraș cu microbuzele private ale Pris Com trebuie plătit biletul de 4 lei). Sistemul tarifar (n.r. – al CTP Iaşi) este mai atractiv, fiind propus un preț de 3 lei (întrucât e zona metropolitana), față de 4 lei cât este actualul. CTP-ul ar avea mai mulți clienți și astfel un buget mai mare”, mai cred localnicii.
Asociaţia Metropolitană de Transport Public Iași trebuie să treacă la treabă
Transportul public de persoane în localitățile limitrofe Iașului a fost în permanență o castană fierbinte în mâinile edilililor întrucât cetățenii s-au plâns în repetate rânduri de condițiile de transport ale operatorilor județeni, care, în goana după profit, au ignorat recoman dările ce țin de siguranța transportului public: autobuze depășite din punct de vedere tehnic, grad de îmbarcare peste limita admisă și transport persoane fără eliberare de bilete. Plecând de la aceste aspecte, la ședința Consiliului Local din iulie 2020 au fost puse bazele Asociația Metropolitană de Transport Public Iași, o entitate care-și propune, printre altele, îmbunățirea calității acestui serviciu, atragerea de fonduri europene pentru îmbunățirea infrastructurii tehnico-edilitare aferente transportului public
Alături de Primăria Iași și Consiliul Județean Iași, în această structură au mai intrat reprezentanții comunelor Aroneanu, Bârnova, Ciurea, Comarna, Holboca, Miroslava, Popricani, Rediu, Schitu Duca, Tomești, Țuțora, Ungheni, Valea Lupului și Victoria, care și-au exprimat dorința extinderii sistemului de transport public existent în Iași și pe raza acestor localități. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau