Împrumut de 40 de milioane de euro pentru căldura ieşenilor!

cet-imagine-720x430-1

Dimensiune font:

| 25-09-2023 08:59

Municipalitatea va împrumuta aceşti bani de la bănci pentru achiziţia de combustibili * măsura va fi discutată de aleşii locali în şedinţa ordinară a Consiliului Local de pe 29 septembrie

Municipalitatea ieşeană speră să iasă cu bine din iarna 2023-2024. Însă efortul financiar va fi unul consistent atât timp cât, potrivit estimărilor, ar fi nevoie de 40 milioane de euro pentru achiziţia combustibilului care să asigurare căldurii în întreg oraşul. Arderea cărbunelui la Holboca presupune costuri mari, plecând de tariful ridicat pentru achiziţia şi transportului combustibilului şi terminând cu plata certificatelor de CO2. „Preluarea gestiunii serviciului de termoficare a afectat şi continuă să afecteze puternic bugetul local al municipiului Iaşi, în principal ca urmare a nivelului ridicat al cheltuielilor cu achiziţia de cărbune (inclusiv cheltuielile pentru aducerea acestuia din Zona Liberă Constanţa şi până la CET II Holboca), gaze naturale, păcură, certificate de emisii de gaze cu efect de seră precum şi a metriilor prime, materialelor şi a altor reruse utilizate pentru producerea energiie termice”, se arată într-un document al municipalităţii. Din păcate, încasările din activitatea de termoficare nu acoperă integral plăţile aferfente acestei activităţi, fiind necesare suplimentări substanţiale din alte venituri proprii ale municipalităţii în vederea susţinerii serviciului de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în municipiul Iaşi. De aceea, se va apela la un împrumut bancar pentru o perioadă de cinci ani, suma doerită fiind de 200 milioane lei. Edilii precizează că împrumutul nu va afecta gradul de îndatorare al oraşului, fiind exceptat de la limitele de îndatorare. De altfel, la data de 31 august 2023, Iaşul a înregistrrat un grad de îndatorare de 4,39%.

3.000 tone de cărbune în depozitele CET, alte 32.000 aşteaptă să fie cumpărate

În acest moment, Primăria dispune de un stoc de 3.000 de tone de cărbune şi o rezervă contractată de 32.000 tone, însă dat fiind faptul că arderea acestui tip de combustibil presupune costuri mari - la fiecare tonă de cărbune se plăteşte un certificat de CO2, iar numai în perioada aprilie – octombrie s-au plătit 21 milioane de euro -  reţeta cu cărbune va fi mult diminuată pentru a nu mai plăti certificate de gaze cu efect de seră. Oricum, este de aşteptat şi sprijinul Guvernului pentru toate municipiile care se bazează pe încălzirea în sistem centralizat. „Noi am cerut în mod expres ca statul să susţină aceste sisteme de termoficare cu alocarea unor resurse financiare. Am reiterat modelul de anul trecut cu susţinerea facturilor pe combustibil cu 50 la sută şi am reiterat faptul că această repartiţie a fondurilor să fie echitabilă, pe specificul şi în funcţie de potenţialul financiar al fiecărei comunităţi, dar şi de numărul locuitorilor. Acest memoriu s-a întocmit şi a fost înaintat primului ministru, ministrului de Finanţe, ministrului Energiei, ministrului Dezvoltării. Vom continua discuţiile, dar vestea bună este că autorităţile locale se pot împrumuta pentru susţinerea termoficarii în iarna care urmează, lucru care nu a mai fost posibil în ultimii 20 ani”, a menţionat primarul Iaşului.

Gaz sau biomasă, în loc de cărbune

Pe viitor, situaţia s-ar putea schimba în sensul reducerii semnificative a costurilor cu termoficare, întrucât Primăria Iaşi va apela pentru finanţări nerambursabile necesare achiziţiei unei noi centrale termice care să o înlocuiască pe cea cu cărbune da la Holboca. Viitoarea centrală ar putea funcţiona fie pe gaz, dar pentru aceasta este nevoie ca Transgaz să realizeze un racord dinspre dusul judeţului spre Holboca, fie pe alt tip de combustibil, neconvenţional. Nu trebuie uitat faptul că, recent, Primăria a purtat discuţii cu o companie germană, care are filiale în Elveţia şi Austria, care vrea să aducă în actualitate şi ideea de energie verde. „Practic s-a ajuns la un concept prin care se doreşte valorificare a biomasei de la nivelul întregii regiuni de Nord-Est prin implementarea unei fabrici care să producă peleţi.  E o idee, dar încă nu este bătută în cuie”, spunea primarul Mihai Chirica. 

La sistemul de termoficare al Iaşului sunt racordate peste 23.000 de apartamente, respectiv aproape 20% din fondul locativ existent. La acestea se adaugă câteva sute de clădiri publice şi private: spitale, unităţi de învăţământ şi imobile deţinute de persoane particulare. Lucian STATE

 

 * * *

 

Câţi ieşeni se încălzesc de la CET:

* 22.706 apartamente

* 176 agenţi economici

* 48 instituţii publice

* 72 de unităţi şcolare, cu 106 clădiri aferente (91% din reţeaua şcolară)

* 9 spitale din cele 14 existente în Iaşi

* 5 universităţi

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Incendiu la Volovăț. Șase echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările care au cuprins o casă
24/11/2024 18:47

Şapte echipaje de pompieri au intervenit, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu la o casă din localitatea Volovăţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ...

Expoziție în aer liber la Muzeul Unirii -  „Iași, oraș minunat”
24/11/2024 17:08

      Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi propune publicului expozitia in aer liber „Iasi, oras minunat” semnată de artistul fotograf Ozolin Dusa si organizată i ...

 Trotinetele electrice din Iași, între viteză, haos și revoluția mobilității urbane
24/11/2024 16:52

Trotinetele electrice au invadat străzile din Iasi cu o viteză ametitoare. În ultimii doi ani, mijloacele de transport usor si ecologic s-au transformat dintr-un trend urbanist inovator intr-un adevăra ...

Rugăciunea și tehnologia, între sacru și digital
24/11/2024 13:56

* intr-un univers dominat de algoritmi si notificări, unde smartphone-urile sunt extensii ale existentei noastre, rugăciunea isi găseste un nou loc * cei care altădată căutau linistea unei biserici sau in ...

Cei mai buni clarinetiști din lume vin la Iași
24/11/2024 13:39

Timp de o săptămană, Iasul va deveni centrul unei importante competittii - Concursul International de Clarinet, ajuns la editia a VII-a, care va reuni instrumentişti clarinetisti din intreaga lume. Competit ...

Endometrioza, boala invizibilă care schimbă vieți
24/11/2024 13:37

* in Romania, una din 10 femei sufera de endometrioză, iar 50% dintre femeile diagnosticate răman infertile * desi este o afectiune foarte răspandită, nu este foarte cunoscută, iar două din trei ...

Femeile care sparg bariere în meserii considerate masculine
22/11/2024 13:45

Într-un peisaj profesional adesea modelat de idei preconcepute, femeile din Iasi isi construiesc propriile drumuri in domenii care păreau candva rezervate exclusiv bărbatilor. Ele nu doar că infruntă ...

Educația alimentară în școli. O revoluție cu impact asupra sănătății și economiei
22/11/2024 13:00

Pe un teren insorit, in spatele unei scoli dintr-un mic oras, cativa copii plantează rosii, morcovi si busuioc. Îmbrăcati in sorturi viu colorate, altii amestecă ingrediente simple in bucătăria sco ...

A fost lansată licitaţia pentru cel mai dificil tronson din Autostrada Unirii
22/11/2024 08:50

 * toate loturile montane de pe sectiunea montană de pe A8 sunt in licitatie de Proiectare si Executie, odată cu lansarea in SEAP a lotului Grinties - Pipirig *  Cătălin Urtoi: „Vineri, tron ...

Frunzele se reîntorc în oraș!
22/11/2024 08:48

Suntem in plin sezon de căderea frunzelor, dar la Iasi acestea nu sunt considerate doar un simplu deseu vegetal, ci materie primă pentru compost. Zilnic, cate 10 autocamioane pline cu frunze sunt adunate de p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei