Înșelătorie la drumul mare, la Suceava
Dimensiune font:
Sâmbătă după amiaza la ora 17.20, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului au fost sesizați prin 112 de către un bărbat care se afla în trecere cu autovehiculul prin localitatea Capu Codrului din comuna Păltinoasa, despre faptul că doi bărbați care circulă cu un autoturism înmatriculat în străinătate opresc persoane sub pretextul că au rămas fără combustibil.
La fața locului s-au deplasat de îndată polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului, unde au identificat în flagrant două persoane, respectiv un bărbat de 51 ani, din municipiul București și un tânăr de 28 ani, din comuna Movilița din județul Ialomița, în apropierea unui autoturism staționat în localitatea Capu Codrului, la câțiva zeci de metri de trecerea la nivel cu calea ferată.
Cei doi purtau discuții cu un bărbat de 30 ani, din satul Capu Codrului, în vederea efectuării unei tranzacții. Cei doi, sub pretextul că au rămas fără motorină și sunt cetățeni turci, au cerut o sumă de bani de la bărbatul de 30 de ani pentru a-și continua drumul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau