Încă un liceu, modernizat cu bani europeni
Dimensiune font:
Este vorba de Colegiul Naţional „Garabet Ibrăileanu”, eligibil în a primi 10,4 milioane lei cu TVA pentru îmbunătăţirea izolaţiei termice, modernizarea instalațiilor termice, şi înlocuirea corpurilor de iluminat * Iaşul a ajuns la 14 unităţi şcolare reabilitate cu fonduri nerambursabile (130 milioane lei)
Municipalitatea ieşeană face demersuri pentru ca un alt colegiu ieșean, după Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Liceului Teoretic „Miron Costin”, să fie modernizat prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Recent, Consiliul Local a aprobat intenția municipalității de a depune proiectul „Şcoala Verde - Modernizarea clădirii Colegiului Naţional „Garabet Ibrăileanu” în cadrul PNRR - Componenta 15: Educație, Investiția 10: Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi. Proiectul, cu o valoare de circa 10,4 milioane lei cu TVA, vizează creşterea performanţei energetice a clădirii, ceea ce presupune lucrări precum îmbunătăţirea izolaţiei termice a anvelopei, a şarpantelor şi învelitorilor, modernizarea instalațiilor termice, de ventilare şi climatizare, utilizarea surselor regenerabile de energie, înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent cu LED.
Vă reamintim că aleşii locali au mai avizat proiectele de extindere a a Colegiului Național „Mihai Eminescu”, o investiție în valoare de 15,9 milioane de lei cu TVA, şi a Liceului Teoretic „Miron Costin” cu 16,8 milioane de lei cu TVA. „Prin PNRR, dar pe Componenta 5 - Valul Renovării, avem deja proiecte în derulare care privesc reabilitarea termică a mai multor clădiri a 14 unități școlare. Valoarea celor 14 proiecte este de circa 129,54 de milioane lei. Fondurile europene obținute prin PNRR sunt o oportunitate extraordinară atât pentru a face noi investiții în Educația ieșeană, cât și pentru modernizarea transportului public, reabilitarea termică și eficientizarea energetică la blocuri de locuințe, construirea de locuințe pentru tineri, precum și pentru continuarea programului de modernizare a sistemului de colectare separată a deșeurilor. Educația este prioritară, după cum este și absorbția fondurilor europene și, de aceea, voi urmări cu maximă atenție ca aceste proiecte să fie realizate corect și cât mai repede”, a transmis primarul Mihai Chirica.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau