Încălzirea orașului este asigurată. Rămâne să vedem cu ce costuri!

1caldura

Dimensiune font:

| 06-10-2022 07:59

Vestea bună ar fi că municiaplitatea ieşeană şi-a asigurat combustibilul necesar încălzirii locuinţelor ieşenilor şi a instituţiilor publice * odată stabilit şi operatorul feroviar care va aduce cărbunele la Iaşi, începând cu a doua jumătate a acestei luni, huila va ajunge în  depozitele CET * vestea proastă este că municipalitatea nu-şi mai permite să opreze cu aceleaşi costuri, solicitând la ANRE majorarea tarifelor * în prezent, ieşenii achită 245 lei/gcal, Primăria subvenţionând cu alţi 117 lei fiecare gigacalorie vândută populaţiei * iarna viitoare, costul gigacaloriei ar putea creşte creşte cu 200 lei, sumă ce va fi împărţită între consumatori şi municipalitate * astfel, s-ar ajunge în situaţia ca o familie să achite 345 lei pentru fiecare gigacalorie, ceea ce înseamnă o majorare a agentului termic de aproape 30%

Primarul Mihai Chirica a semnat contractul pentru transportul cantității de cărbune necesară funcționării sistemului centralizat de furnizare a apei calde și energiei termice în sezonul de iarnă 2022 – 2023. Licitația organizată de Primăria Iași, care a avut o prevedere financiară de 20.300.000 lei, fără TVA (24.157.000 lei, cu TVA) a atras două oferte și a fost câștigată de Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA, pentru o sumă totală de 19.380.200 lei, fără TVA (23.062.438 lei, cu TVA), respectiv 138,43 lei pe tonă, fără TVA (164,73 lei, cu TVA), preț în care intră și descărcarea din vagoane. Compania va avea la dispoziție 40 de zile de la data începerii transporturilor să aducă tot cărbunele la Iași.

Un preţ acceptabil: aproape 415 dolari pe tonă

În cursul lunii august Primăria Municipiului Iași a încheiat un contract pentru cumpărarea a 140.000 de tone de cărbune energetic (+ / - 10%). Cărbunele va fi livrat de compania Vitol SA Geneva, la un preț de API 2 la nivelul lunii septembrie + cheltuielile de transport (naval), descărcare, depozitare și încărcare în vagoane, în valoare de 86,4 dolari americani pe tonă, fără TVA. API 2 este prețul în dolari americani publicat de indicele de preț al cărbunelui Argus McCloskey la rubrica „Indice internațional pentru cărbune: Indici de preț ai cărbunelui: Europa de Nord-Vest (CIF ARA) API2” pentru media întregii luni pentru perioada de livrare respectivă. Prețul la care municipalitatea a încheiat contractul pentru livrarea cărbunelui este astfel de 414,89 dolari americani pe tonă. Prima tranșă de cărbune este livrată în portul Constanţa în perioada 5 - 15 octombrie 2022.

Cât vor plăti ieşenii?

Odată securizat stocul de cărbune, acum apare problema costurilor. CLM Iaşi a avizat deja proiectul de hotărâre vizând aprobarea planului tarifar al serviciului termoficare din Iași, document conform căruia o familie cu un venit lunar cumulat de 4.500 lei îşi poate permite să achite lunar maxim 330 lei per gigacalorie. Se pare că în jurul acestei sume se va învârti tariful pe care ieşenii îl vor avea de plătit.  „Noi am cerut şi aşteptăm avizarea tarifelor. Tariful va fi cu 200 de lei mai mult pentru fiecare gigacalorie. Însă va creşte şi valoarea subvenţiei, vrem să împărţim această sumă între consumatorul final şi noi, ca autoritate publică locală”, spuneaprimarul Mihai Chirica. În prezent, ieşenii achită 245 lei/gcal, Primăria subvenţionând cu alţi 117 lei fiecare gigacalorie vândută populaţiei. Dacă e să ţinem cont de o altă afirmaţie a edilului-şef, prin care majorarea de 200 de lei va fi împărţită în mod egal, ieşenii vor achita 345 lei pentru fiecare gigacalorie consumată. Evident, este nevoie de avizul consilierilor locali, care ar putea decide un alt raport între subvenţia Primăriei şi preţul plătit de ieşeni.

Menţionăm că iarna trecută, Iaşul a cumpărat cărbune cu 165 dolari pe tonă în condiţiile în care, ulteriol, tona de huilă a ajuns să se vândă cu 350 dolari, fără costuri de operare şi de transport. Tot iarna trecută, CET a produs gigacaloria cu 700 de lei atunci când a folosit cărbune şi 1.700 de lei când a utilizat gazul metan. Costuri mari, care, în mod sigur, vor genera o majorare a tarifelor la căldură amintite anterior.

Câţi clienţi mai are CET Iaşi?

În prezent, sunt branșate la sistemul de producere, transport și distribuție cu energie termică din municipiul Iași un număr de 23.121 apartamente, 185 agenți economici, 42 instituții publice, 70 unități de învățământ, 10 spitale, 7 universități. Municipalitatea continuă program de extindere a serviciului de termoficare în Copou, urmând a branşa la sistemul de pncălzire centralizat Spitalul Parhon şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”. Acelaşi lucru este valabil pentru zona Bucium, unde se doreşte branşarea Spitalului Socola. Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Magistraţii i-au împlinit dorinţa. L-au băgat la zdup pe un hârlăuan ce înjurase un poliţist
24/11/2024 23:59

Oprit şi legitimat decătre agentul de poliţie Dumitru D., tanărul a devenit recalcitrant, s-a pus ope injurat şi ameninţat. Nici după ce a fost imobilizat şi dus la secţie, nu s-a potolit. Dimpotriv ...

Doi pumni daţi, trei ani de puşcărie primiţi
24/11/2024 23:58

 Întamplarea ce i-a adus atata ghinion popricăneanului s-a petrecut in seara de 19 mai 2023. Tanărul lucrase toată ziua in gospodăria consăteanului Iulian A., pe care-l ajutase să taie nişte l ...

 O păşcăneană a bătut un bărbat şi i-a sustras telefonul
24/11/2024 23:55

Păşcăneana Rada A. şi iubitul ei, Florin S., au fost trimişi in judecată pentru săvarşirea infracţiunilor de „talhărie calificată”, respectiv „lovire sau alte violenţe”, fapt ...

Doi soţi din Iaşi au demarat o afacere de turism sexual
24/11/2024 23:48

Prin incheierea finală de vineri, 22 noiembrie, judecătorul de cameră preliminară a dat undă verde intr-un nouă proces de proxenitism, inculpaţi fiind soţii Cătălin şi Andreea N., plus taximetristul ...

Incendiu la Volovăț. Șase echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările care au cuprins o casă
24/11/2024 18:47

Şapte echipaje de pompieri au intervenit, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu la o casă din localitatea Volovăţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ...

Expoziție în aer liber la Muzeul Unirii -  „Iași, oraș minunat”
24/11/2024 17:08

      Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi propune publicului expozitia in aer liber „Iasi, oras minunat” semnată de artistul fotograf Ozolin Dusa si organizată i ...

 Trotinetele electrice din Iași, între viteză, haos și revoluția mobilității urbane
24/11/2024 16:52

Trotinetele electrice au invadat străzile din Iasi cu o viteză ametitoare. În ultimii doi ani, mijloacele de transport usor si ecologic s-au transformat dintr-un trend urbanist inovator intr-un adevăra ...

Rugăciunea și tehnologia, între sacru și digital
24/11/2024 13:56

* intr-un univers dominat de algoritmi si notificări, unde smartphone-urile sunt extensii ale existentei noastre, rugăciunea isi găseste un nou loc * cei care altădată căutau linistea unei biserici sau in ...

Cei mai buni clarinetiști din lume vin la Iași
24/11/2024 13:39

Timp de o săptămană, Iasul va deveni centrul unei importante competittii - Concursul International de Clarinet, ajuns la editia a VII-a, care va reuni instrumentişti clarinetisti din intreaga lume. Competit ...

Endometrioza, boala invizibilă care schimbă vieți
24/11/2024 13:37

* in Romania, una din 10 femei sufera de endometrioză, iar 50% dintre femeile diagnosticate răman infertile * desi este o afectiune foarte răspandită, nu este foarte cunoscută, iar două din trei ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei