Incendiu la un bloc din Broşteni
Dimensiune font:
O fată în vârstă de zece ani a suferit un atac de panică, iar 15 locatari dintr-un bloc din Broşteni s-au autoevacuat, luni, după ce a izbucnit un incendiu în imobilul cu apartamentele în care locuiau, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
Potrivit sursei citate, la sosirea echipajelor de intervenţie flăcările se manifestau la nivelul unei camere de locuit, cu pericol de propagare la întregul apartament, dar şi la cele învecinate.
Un număr de 15 locatari s-a autoevacuat până la sosirea echipajelor de pompieri, iar o fetiţă în vârstă de 10 ani a suferit atac de panică, a primit îngrijiri medicale la faţa locului de la un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava, ajuns la locul incendiului. Ulterior, fetiţa şi-a revenit şi nu a necesitat transportul la spital.
În incendiu au ars obiecte de mobilier, electrocasnice şi elemente de stolerie, s-au degradat pereţii din interiorul apartamentului pe o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi şi alte bunuri din interiorul acestuia.
Pompierii au salvat restul apartamentului şi locuinţele învecinate.
Potrivit ISU Suceava, cauza probabilă de izbucnire a incendiului este jar sau scântei căzute din sistemul de încălzire, respectiv o sobă cu acumulare de căldură.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau