Investiție de 4,5 milioane de euro la Roman, într-o moară de porumb
Dimensiune font:
Vasile Balcan, fondatorul Marsat și vicepreședinte al Asociației Forța Fermierilor, a inaugurat la Roman, în județul Neamț, noul sediu al companiei și prima unitate de prelucrare integrală a porumbului. Valoarea investiției este de aproximativ 4,5 milioane de euro.
Evenimentul de inaugurare a noii unități de procesare a avut loc în prezența ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu.
”Este vorba de o moară de mălai grisat de 150 de tone pe zi, prevăzută cu 2 linii pentru pufuleți și fulgi. Ea va avea și o prelucrare de germeni de porumb, extrăgând uleiul și şrotul folosit în alte preparate din panificație. Deci facem o prelucrare integrală a porumbului. Deja am lansat anul acesta producția de porumb sticlos, venind cu un pachet tehnologic și cu niște avantaje pentru cei care cultivă astfel de porumb, că avem asigurat materia primă pentru derularea activității în anul următor”, a declarat fermierul Vasile Balcan pentru Radio Iași.
Antreprenorul din agribusiness, care lucrează circa 3.000 de hectare și este și Membru al Senatului Asociației Forța Fermierilor, a precizat că lucrările la noua fabrică au durat doi ani și sunt create peste 40 de noi locuri de muncă.
Din unitatea de prelucrare a porumbului vor pleca direct către consumatorii români o serie de produse precum pufuleți, fulgi de cereale sau ulei de porumb, toate sub brandul ”Mara”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau