Irina Loghin a lămurit situația după scandalul de la Iași
Dimensiune font:
* incident neplăcut la Iași, la finalul săptămânii trecute. Îndrăgita artistă Irina Loghin a fost scoasă de pe scenă, susțin cei prezenți la eveniment, pentru a face loc unor artiști mai tineri. La câteva zile după acest episod, marea doamnă a muzicii populare românești a făcut câteva precizări pe pagina personală de Facebook și crede că situația se va rezolva frumos
Îndrăgita artistă Irina Loghin, în vârstă de 84 de ani, a fost protagonista unui incident neașteptat în timp ce susținea un spectacol pe o scenă din Iași, la finele săptămânii trecute. Se pare că, spre nemulțumirea publicului, prestația ei a fost întreruptă, la un moment dat, de prezentatoarea Doina Baciu, care i-a cerut să elibereze scena, întrucât spectacolul trebuia continuat de mai mulți tineri artiști. Conform celor prezenți la eveniment, Irina Loghin a părăsit scena cu lacrimi în ochi, în aplauzele celor prezenți la spectacol.
„Sper că lucrurile se vor lămuri frumos între noi”
Irina Loghin a ținut să lămurească situația de la Iași și a făcut câteva precizări pe pagina personală de Facebook, punând incidentul pe seama lipsei de comunicare și menționând că acesta va fi singurul comentariu pe care îl face pe marginea celor întâmplate. „În legătură cu neînțelegerea de la spectacolul aniversar Ion Macovei de la Iași, doresc să lămuresc câteva lucruri. Sofia Vicoveanca și cu mine am fost capete de afiș la acest eveniment. Ca întotdeauna, publicul ieșean, care a plătit bilet pentru a participa la acest spectacol, a fost foarte receptiv, aplaudând frenetic după fiecare melodie. Nu mi-am imaginat că dorința mea de a răspunde doleanței publicului ar putea crea o asemenea situație. Înțeleg însă că organizarea nu a fost perfectă, iar doamna Doina Baciu s-a simțit nevoită să încheie programul, fiind presată de durata de rezervare a sălii. Am considerat că, dacă intru la o oră și un sfert, spectacolul se va termina la două ore, neștiind că vor mai urma și alți interpreți după mine. Știm cu toții cât de obositor este să organizezi un eveniment de o asemenea amploare. Cred că doamna Doina Baciu a făcut tot posibilul să coordoneze spectacolul, deși nu i-a fost ușor. Eu una nu am nicio supărare pe dumneaei. Dimpotrivă, îi mulțumesc pentru efortul depus în organizarea serii. Îi urez numai bine și sper că lucrurile se vor lămuri frumos între noi. Menționez că onorariul mi-a fost trimis din primăvară, existând factură pentru suma primită. Acesta este singurul comentariu pe care îl voi face pe marginea acestui subiect”, a precizat îndrăgita artistă pe pagina personală de Facebook.
Ce susține prezentatoarea evenimentului
Prezentatoarea Doian Baciu susține însă că lucrurile au stat altfel, deoarece Irina Loghin a avut un atitudine grosolană în culisele show-ului, unde și-a jignit toți colegii de scenă, soliștii invitați și ei la spectacol. „A fost spectacol dăruit de Radio Iași, avem toate declarațiile, tot ce a jignit doamna Irina în culise. I-a jignit pe toți soliștii, sunt declarațiile lor. Sunt jigniri foarte grave la adresa soliștilor și a organizatorului. A fost un spectacol dăruit Radio Iași, nu a fost un spectacol pentru doamna Irina Loghin!”, a declarat prezentatoarea evenimentului, Doina Baciu, pentru Star Popular. Cristian ANDREI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau