ISU Iași, 187 de ani de existență
Dimensiune font:
La data de 15 mai, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași organizează o serie de activități dedicate împlinirii a 187 de ani de activitate a pompierilor ieșeni. Acestea vor debuta la sediul inspectoratului unde se va desfășura o slujbă Te-Deum, începând cu ora 12.00. De asemenea, se va ține un moment de reculegere în memoria înaintașilor pompierilor ieșeni și a salvatorilor care și-au pierdut viața la datorie de-a lungul timpului. După ceremonia religioasă, va fi organizată ,,Ziua Porților Deschise” în subunitățile ISU, iar între orele 10 și 20, pe esplanada din fața Complexului Palas – Zona Palatului Culturii va avea loc o expoziție a autospecialelor și a tehnicii de intervenție, vor fi efectuate exerciții demonstrative cu privire la procedeele de descarcerare și acordare a primului ajutor în diferite situații.
Date istorice
La 15 mai 1835, comisia desemnată cu înființarea primei unități de pompieri militari înainta un raport domnitorului prin care semnalează că au fost rezolvate problemele legate de organizarea unității, completarea efectivelor, tehnica de intervenție, cazărmile, uniformele și asigurarea materială.„Roata de pojarnici” a început să funcționeze, sub comanda căpitanului Bacinschi și a locotenenților Racliș și Măcărescu. “Pojarnicii” au fost luați de la diferite arme, nu au existat ofițeri de pompieri ca formație: unul era cavalerist, altul infanterist, altul artilerist. Pojarnicii ieșeni aveau la dispoziție 76 de cai, 24 de sacale, patru tulumbe și cinci căruțe.Ruxandra CAȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau