IT-istul care l-a înșelat pe primarul din Târgu Frumos sfidează încă o dată
Dimensiune font:
* el a fost condamnat la 3 ani, dar cu amânarea executării pedepsei şi pus la plata daunelor materiale în cuantum de 21.500 lei * n-a achitat niciun leu, n-are de gând să facă asta, iar după sentinţa de săptămâna trecută, nimeni nu-l mai poate obliga să plătească
Ştefan Cârcu (31 de ani) e un IT-ist care a devenit faimos după ce l-a escrocat vreme îndelungată pe primarul din Târgu Frumos, Ionel Vatamanu. Cârcu deţine o mică firmuliţă de software şi e considerat un programator destul de bun. Aflând de el, edilul i-a cerut, în urmă cu opt ani, să conceapă o aplicaţie pentru Primărie, iar apoi să se ocupe de promovarea acesteia pe internet. Aplicaţia a ieşit pe placul lui Vatamanu, iar acesta a plătit de pe calculatorul insistuţiei. Cârcu a observat că PC-ul era setat pe opţiunea „keepsave”, aşa că nu i-a fost greu să-şi copieze parola.
Apoi, vreme de trei ani de zile, Ştefan a huzurit-o, cheltuind după pofta inimii din contul primarului. Dacă ar fi fost mai puţin lacom, poate ar mai fi putut continua şi în ziua de azi. Spre ghinionul lui, a depăşit limita de creditare, banca l-a anunţat pe primar, i-a trimis extrasele de cont şi astfel Cârcu a fost dat de gol.
Vatamanu l-a chemat la el în birou şi i-a spus că dacă restiuie rapid cei 21.500 lei, treaba se opreşte acolo, între ei. Ţeparul a fost de acord, iar cei doi au semnat un proces-verbal, prin care se stabilea ca în maxim două săptămâni, edilul să-şi recupereze banii. N-a izbutit asta nici până în ziua de azi.
Ştefan l-a dus cu preşul vreun an de zile, până ce Vatamanu s-a enervat şi a făcut plângere penală. Procesul-verbal l-a ajutat să câştige procesul, iar Ştefan a fost condamnat la pedeapsa de „3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos”. Fiind la prima abatere, a obţinut amânarea executării pedepsei, dar a fost obligat să achite cei 21.500 lei.
Au trecut trei ani de-atunci, dar Cârcu n-a plătit niciun sfanţ. În plus, a avut grijă să treacă bilanţurile firmei sale pe zero. Termenul de supraveghere a ajuns la final, iar cei de la Probaţiune au studiat dosarul său şi au constatat că el nu şi-a îndeplinit obligaţiile financiare, aşa încât au solicitat Judecătoriei Paşcani, în ultimul moment, revocarea amânării suspendării pedepsei şi încătuşarea rău-platnicului.
Cârcu s-a prezentat în faţa judecătorilor pe 7 decembrie 2020, foarte calm, liniştit şi sigur pe el. A subliniat că nu lucrează decât ocazional, cu ziua, că nu are o sursă de venit constantă, iar că firma lui nu are niciun fel de profit. A dovedit lucrul acesta cu bilanţurile de pe ultimii ani şi cu adresa primită de la ANAF.
În astfel de speţe, legea e foarte clară: „dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească”. Ca atare, verdictul a fost următorul: „instanţa apreciază că înscrisurile existente în cauză fac dovada că persoana supravegheată nu a avut nici o posibilitate să-şi îndeplinească obligaţiile civile, nerealizând venituri, motiv pentru care va respinge prezenta sesizare”.
Solicitarea de revocare a celor de la Probaţiune a fost respinsă, termenul de supraveghere a expirat pe 5 decembrie şi nimeni nu-l mai poate obliga de-acum încolo să mai dea vreun ban în contul ţepei. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau