Jaf armat la bodegă
Dimensiune font:
* ceata de tâlhari a golit rafturile, "prada" a fost împărţită la colţul străzii * a urmat ritualul golirii sticlelor, eveniment petrecut pe malul gârlei din apropiere * bandiţii s-au îmbătat rapid şi n-au opus rezistenţă în momentul încătuşării
Cu siguranţă că, după jaful din weekendul trecut, faima Vasluiului drept ţinut al drojdierilor va spori şi mai mai mult. Evenimentul s-a produs seara, chiar înainte de închidere, la o bodegă de pe b-dul Republicii. Ştefan F. (21 de ani) din Muntenii de Sus a forţat intrarea în local, a înşfăcat un scaun, ameninţând cu acest obiect de mobilier cele două bărmăniţe. Apoi, în aplauzele prietenilor din gaşcă, a golit rafturile, neiertând nicio sticlă cu băutură. Pe cele goale le-a spart, după care a ieşit triumfător în stradă. Prada a fost împărţită imediat cu tovarăşii, sticlele fiind golite pe malul gârlei din apropiere. Evident, toţi cei din ceată s-au îmbătat cumplit, încât n-au avut nicio reacţie atunci când au fost încătuşaţi. Dintre ei, doar Ştefan a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, ceilalţi fiind lăsaţi să plece, deoarece nu participaseră efectiv la tâlhărie. Petrişor FILIP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau