Județul Suceava are între cele mai mici rate de infectare cu SARS-CoV-2 din țară
Dimensiune font:
În ultimele două săptămâni creșterea incidenței a fost de circa 6 la sută
Directorul general al Hospital Consulting, dr Laszlo Lorenzovici, a spus că județul Suceava are una dintre cele mai mici rate de infectare din țară. Hospital Consulting este prima companie din România specializată în consultanță privind managementul sanitar și analiză economică pentru spitale, care analizează permanent evoluția pandemiei cu noul coronavirus în țară. Potrivit statisticii efectuate de acesta, raportat la populația rezidentă la data de 1 ianuarie 2020, coeficientul de infectare în județul Suceava este de 2,96 la mia de locuitori, mai puține cazuri având Harghita (2,44) și Gorj (2.10)
În topul național cu cele mai multe cazuri de Covid19 înregistrate de la începutul epidemiei, județul Suceava a coborât pe locul 10.
Potrivit acestei analize, în ultimele două săptămâni, în județul Suceava numărul cazurilor active la mia de locuitori a rămas oarecum constant, fiind înregistrată o creștere mică, de doar 6,2 la sută, în timp ce sunt județe cu creșteri și de peste 100 la sută, cum este Ilfov cu o creștere de 133 la sută.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau