La volan, cu alcoolemie între comă şi moarte clinică, a demolat un gard. Aproape 4.5 alcoolemie în sânge
Dimensiune font:
Duminică dimineaţa, ora 7.30. Gospodarul Vasile G. din Cornu Luncii, jud.Suceava îşi savura liniştit cafeaua pe prispa din faţa casei. Abia apucase două-trei sorbituri, când tihna i-a fost spulberată brutal de un autoturism intrat cu viteză în gardul de la stradă. Bubuitura l-a făcut să scape cafeaua din mâini, a avut un moment de panică, dar şi-a revenit rapid. A mers să vadă ce-i cu maşina. Era boţită rău în partea din faţă, iar de la volan a coborât un bărbat aflat în evidentă stare de ebrietate. Săteanul a sunat la 112 şi imediat a venit acolo un echipaj de poliţie. Şoferul, în vârstă de 37 de ani, a fost pus să sufle în etilotest, iar aparatul a indicat o valoare record absolut pentru acest an: 1,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ceea ce în sânge înseamnă o valoare aproximativ dublă, alcoolemie între comă şi moarte clinică. Cum nu putea merge singur, conducătorul auto a fost dus la spital sprijinit de agenţi, pentru a i se lua probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei din sânge. Totodată, i s-a deschis dosar penal. Petrisor.F
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau