Laviu Lăcustă, contre cu premierul Orban!
Dimensiune font:
Prin vocea primului ministrui, Ministerul Educaţiei cere responsabilitate de la profesori, însă sindicaliştii spun că Executivul nu oferă condiţii normale * este vorba de lipsa echipamentul tehnic indispensabil orelor online
E prima dată când şcoala e altfel. Există dificultăţi pe toate părţile. Sunt profesori care sunt nemulţumiţi de varianta şcolii online. Unii se tem că orele ar putea fi hackuite, că le-ar putea fi colectate ilegal datele. Un alt motiv ar fi problemele tehnice. Sunt şi profesori mai în vârstă care trebuie, acum, să facă o tranziţie de la clasicul mod de predare la şcoala pe net. Premierul Ludovic Orban a ieşit cu un mesaj: cadrele didactice care refuză să predea online, vor fi sancţionate, nu vor fi plătite. Primul-ministru a mai spuns că profesorii au obligaţia să se adapteze oricărei situaţii, însă este contrazis de Laviniu Lăcusta, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Universitar de la Iaşi. „Nu pot accepta ideea că există cadre didactice care refuză să-şi exercite profesia şi misiunea. Dacă din 10 ore face numai şase ore, patru ore nu trebuie plătit, iar dacă refuză să predea online, din punctul meu de vedere, nu mai are ce căuta în sistemul de educaţie. Toţi avem conturi de Facebook, ştim ce înseamnă live-uri, cum să nu poţi să te adaptezi să predai online? Ce GDRPR? Asta mi se pare o bazaconie”, spune premierul.
Şcoala a început prost
Pe de altă parte, sindicaliştii spun că înainte de a cere trebuie să oferi. „Eu cred că este o declaraţie puţin cam hazardată şi tranşantă. Probabil sunt şi cazuri izolate de acest fel, la care face referire premierul, dar trebuie văzut şi concret contextul în care vorbim de un profesor care nu intră online. Nu în orice context putem spune că, pur şi simplu, un cadru didactic a refuzat să predea online. Ştiu foarte multe cazuri de colegi care s-au plâns că nu există, din punct de vedere tehnic, suficiente instrumente care să susţină nişte transmisiuni. Să nu uităm. Şcoala, din punct de vedere al pregătirii tehnice, a început foarte prost. Nu avem laptopuri, tablete, sunt foarte multe localităţi unde conexiunile sunt foarte slabe sau chiar inexistente la internet. În această vară, ar fi trebuit, probabil, ca Ministerul să fi făcut mai multe pregătitri pentru începerea acestui an şcolar. Ne-ar fi trebuit acele coţinuturi pregătite, împachetate astfel încât să poată fi transmise elevilor prin această modalitate online”, afirmă Laviu Lăcustă, liderul USLIP Iaşi. Ana POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau