Lista candidaților PNL și PSD la primăriile din județ

vot (1)

Dimensiune font:

| 08-04-2024 15:17

 Cei 98 de primari din județul Iași, cu mici excepții, candidează pentru un nou mandat în fața comunităților pe care le conduc. Liberalii și social-democrații și-au împărțit aproape în mod egal județul, ca număr de candidați care ocupă în prezent funcția de primar. Racolări au fost de ambele părți, dar cele mai multe au fost inițiate și concretizate de PSD. 

 
 

Unii dintre candidații care figurează pe listele de mai jos nu au fost încă lansați oficial, dar surse ZDI din ambele partide au confirmat informațiile.  Am împărțit listele în trei categorii: urban, zona metropolitană și mediul rural (fără comunele limitrofe Iașului).

 

Ce primari au racolat PSD și PNL

 

Social-democrații au racolat opt actuali primari: șase de la PNL și câte unul de la USR și PMP. De la liberali, PSD i-a atras pe Cătălin Martinuș (Dobrovăț), Constantin Golduț (Balș), Costel Hugianu (Stolniceni Prăjescu), Neculai Miron (Valea Seacă), Ionel Oneagă (Gropnița) și Vasile Butnaru (Brăești). Pe listă se înscrie și viceprimarul PNL de la Lespezi (Lucian Marcu) care îl va concura pe primarul liberal actual. Un primar PSD care nu va mai candida este Constantin Hîra de la Heleșteni, în locul lui fiind Benone Șofrac. De la USR și PMP, social-democrații i-au racolat pe Leon Bălteanu (Mircești) și, respectiv, Silviu Isari (Gorban).

Liberalii au atras și ei doi primari actuali ai PSD: Viorel Ilie de la Răducăneni și Dănuț Nechifor de la Ruginoasa. În același timp, PNL l-a readus cu „acte în regulă” în partid pe Damian Butnariu: primarul din Mogoșești Siret care, în 2020, a candidat independent dar sprijinit „din umbră” de PNL, în contextul unui scandal public despre care ZDI a scris pe larg la acel moment (dosarul „Sex la Primărie”). Liberalii au mai racolat alți doi primari actuali: Maricel Turcu (Andrieșeni) de la PMP și Constantin Hodoroabă (USR) de la Movileni.

 
 

 

În urma racolărilor, PSD și PNL și-au împărțit, practic, aproape egal cele 98 de unități administrativ-teritoriale. O excepție este Ciprian Grosu (USR) de la Rediu, care a rămas în partidul cu care a câștigat alegerile în 2020. Mai există unele situații punctuale în județ în care primarii aleși în urmă cu 4 ani nu mai sunt în funcție. De exemplu, primarul din Trifești (Alexandru Ivănucă) a decedat în urmă cu câteva luni (la alegeri candidează fiul acestuia) sau, la Oțeleni, unde primarul a fost demis din cauza unui conflict de interese. O situație de excepție este și în Hălăucești – primarul actual de la PNL (Petru Burbulea) nu va candida, dar din partea liberalilor va fi Iosif Anton (fost primar și actual consilier de primar). Nici la Probota nu e clar dacă va candida sau nu primarul actual din partea liberalilor.

 

Cum arată situația pe orașe

După cum este de așteptat, cea mai disputată primărie va fi cea a municipiului Iași. Mihai Chirica (PNL) și Bogdan Balanișcu (PSD) sunt candidații desemnați ai celor două partide aliate la nivel național, dar adversare la nivel local. Din partea altor organizații, se cunosc deja unii dintre ceilalți competitori: Marius Bodea (ADU), Tudor Ciuhodaru (AUR), Cosette Chichirău (România ECO) și Andrei Ciuhodaru (REPER).
Celelalte patru orașe sunt împărțite în mod egal de PNL și PSD, în ceea ce privește numărul de primari. În cazul liberalilor, primarii Marius Pintilie (Pașcani) și Ioan Alexa (Podu Iloaiei) candidează pentru un nou mandat, avându-i ca principali adversari pe Dumitru Pantazi (fost primar) și, respectiv, Marius Grădinaru (ambii PSD). Primarii PSD din Hârlău (Radu Curcă) și Târgu Frumos (Ionel Vatamanu) vor, de asemenea, să mai petreacă patru ani în fruntea administrației, ei fiind contracandidați de Constantin Cernescu (fost primar PSD, înainte de 2020) și, respectiv, Neculai Zugravu (ambii PNL).

Situația candidaturilor în mediul peri-urban și cel rural

În Zona Metropolitană Iași (ZMI) sunt, în prezent, 26 de comune, conform asociației ZMI. Cu excepția comunei Rediu, ceilalți primari actuali vor reprezenta PNL sau PSD în alegeri, cu avantaj pentru liberali (18 față de 7 primari). La Rediu, liberalii vor merge pe mâna lui Cristi Condrea, iar social-democrații cu Elvis Mocanu.  

 

În celelalte 67 de unități adminstrativ-teritoriale, nu este clar dacă există o problemă cu candidatura lui Constantin Zaminiscu (primarul PNL de la Probota) –   Tot în cazul PNL, nu există încă o confirmare certă cu privire la numele candidatului pentru comunele Brăești, Ciohorăni, Lungani și Tătăruși. În context, amintim că primarul PNL din Brăești a fost racolat de PSD, iar celelalte trei localități sunt puternice fiefuri social-democrate, iar primarii în funcție câștigă alegerile, de regulă, la un scor covârșitor. De exemplu, în 2020, primarul Costel Iosub din Tătăruși a câștigat alegerile cu 93% – aproape 2.000 de voturi față de cele 150 ale contracandidatului liberal. 

Alegerile locale se vor desfășura pe 9 iunie, odată cu cele europarlamentare. De astăzi, toate partidele intră oficial în pre-campanie, iar, din 9 mai, în campanie electorală.

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Incendiu la Volovăț. Șase echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările care au cuprins o casă
24/11/2024 18:47

Şapte echipaje de pompieri au intervenit, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu la o casă din localitatea Volovăţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ...

Expoziție în aer liber la Muzeul Unirii -  „Iași, oraș minunat”
24/11/2024 17:08

      Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi propune publicului expozitia in aer liber „Iasi, oras minunat” semnată de artistul fotograf Ozolin Dusa si organizată i ...

 Trotinetele electrice din Iași, între viteză, haos și revoluția mobilității urbane
24/11/2024 16:52

Trotinetele electrice au invadat străzile din Iasi cu o viteză ametitoare. În ultimii doi ani, mijloacele de transport usor si ecologic s-au transformat dintr-un trend urbanist inovator intr-un adevăra ...

Rugăciunea și tehnologia, între sacru și digital
24/11/2024 13:56

* intr-un univers dominat de algoritmi si notificări, unde smartphone-urile sunt extensii ale existentei noastre, rugăciunea isi găseste un nou loc * cei care altădată căutau linistea unei biserici sau in ...

Cei mai buni clarinetiști din lume vin la Iași
24/11/2024 13:39

Timp de o săptămană, Iasul va deveni centrul unei importante competittii - Concursul International de Clarinet, ajuns la editia a VII-a, care va reuni instrumentişti clarinetisti din intreaga lume. Competit ...

Endometrioza, boala invizibilă care schimbă vieți
24/11/2024 13:37

* in Romania, una din 10 femei sufera de endometrioză, iar 50% dintre femeile diagnosticate răman infertile * desi este o afectiune foarte răspandită, nu este foarte cunoscută, iar două din trei ...

Femeile care sparg bariere în meserii considerate masculine
22/11/2024 13:45

Într-un peisaj profesional adesea modelat de idei preconcepute, femeile din Iasi isi construiesc propriile drumuri in domenii care păreau candva rezervate exclusiv bărbatilor. Ele nu doar că infruntă ...

Educația alimentară în școli. O revoluție cu impact asupra sănătății și economiei
22/11/2024 13:00

Pe un teren insorit, in spatele unei scoli dintr-un mic oras, cativa copii plantează rosii, morcovi si busuioc. Îmbrăcati in sorturi viu colorate, altii amestecă ingrediente simple in bucătăria sco ...

A fost lansată licitaţia pentru cel mai dificil tronson din Autostrada Unirii
22/11/2024 08:50

 * toate loturile montane de pe sectiunea montană de pe A8 sunt in licitatie de Proiectare si Executie, odată cu lansarea in SEAP a lotului Grinties - Pipirig *  Cătălin Urtoi: „Vineri, tron ...

Frunzele se reîntorc în oraș!
22/11/2024 08:48

Suntem in plin sezon de căderea frunzelor, dar la Iasi acestea nu sunt considerate doar un simplu deseu vegetal, ci materie primă pentru compost. Zilnic, cate 10 autocamioane pline cu frunze sunt adunate de p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei