Lucrări pentru ridicarea restricțiilor de viteză pe calea ferată către București
Dimensiune font:
Regionala Iași a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA vrea să lanseze lucrări la infrastructura feroviară, pentru ridicarea restricțiilor de viteză pe M600, în valoare de 150.000 de euro. În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat ieri anunțul de licitație ce are ca obiect „Lucrări de reparație linii CF pentru ridicare restricții de viteză: Linia 600 Tecuci – Iași, interval de stație Frunzeasca – Berheci, TN km. 247+270”.
Pentru consolidarea liniei de cale ferată, se vor executa în principal lucrări de realizare a stratului de repartiție din balast sub talpa traversei, protejarea platformei căii cu geotextil nețesut cu rol de separare și drenare, armarea cu geogrilă a platformei terasamentului, amplasarea tuburilor riflate găurite pe zona trecerii la nivel și pe zonele adiacente protejate cu geotextil nețesut, realizarea stratului de piatră spartă sub talpa traversei. De asemenea, se va proceda la demontarea liniei pe traverse de beton, montarea suprastructurii, montarea sistemului elastic din care este realizată partea carosabilă a trecerii la nivel, înlocuirea materialului mărunt de cale uzat și defect, burajul traverselor de beton.
Neluarea măsurilor de executare a lucrărilor precizate va conduce la înrăutățirea stării căii, aspect ce va implica restricționarea vitezei de circulație a trenurilor. Lucrările vor fi efectuate doar de către personalul calificat din cadrul societăților specializate, autorizate şi agrementate AFER în acest scop. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau