Magazine goale din cauza… benzii unice!
Dimensiune font:
După ce municipalitatea ieşeană a dispus intezicerea parcării pe prima bandă a tronsonului Podu Roş – CUG, agenții comerciali din zonă au semnalat că se confruntă cu dificultăți în aprovizionarea magazinelor
Primăria Municipiului Iași caută soluții pentru ca agenții economici de pe șoseaua Nicolina să își poată desfășura activitatea în condiții rezonabile. În paralel cu extinderea benzii unice pentru transportul public de la intersecția cu strada Sălciilor (Lidl) și Belvedere spre Rond Vechi CUG (Selgros), prima bandă de circulație, pe ambele sensuri, a fost eliberată de autoturismele parcate neregulamentar, pentru a facilita traficul rutier. Din acest motiv, agenții comerciali din zonă au semnalat că se confruntă cu dificultăți în aprovizionarea magazinelor. „În aceste condiții, municipalitatea încearcă să identifice cele mai bune soluții, în funcție de amplasarea societăților comerciale și de configurația și regimul terenurilor, și le va comunica în perioada următoare”, se arată într-un comunicat al municipalităţii ieşene. O posibilă soluţie ar fi permiterea parcării pe prima bandă la anumite ore sau aprovizionarea magazinelor doar pe timp de noapte. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau