Mai mult de jumătate dintre pietoni au abandonat regulile
Dimensiune font:
De bună seama, anunţurile oficialităţilor privind proxima ridicare a stării de urgenţă şi relaxarea treptată a restricţiilor au fost primite cu mult entuziasm de către ieşeni. Mulţi dintre aceştia au dovedit însă un optimism necugetat, în care prudenţa nu-şi mai are loc.
Aşa se face că miercuri dimineaţa, în intervalul orar 11.00 - 12.20, pe traseul Tg.Cucu - Piaţa Unirii - Gară - Redacţia „Evenimentul”, traseu parcurs pe jos, în mers agale, din cei aproximativ 450 pietoni număraţi (de aproape 5 ori mai mulţi decât la testul precedent, cel de acum câteva săptămâni), peste 60% circulau ca şi cum pandemia ar fi dispărut cu totul. Fără măşti şi fără mănuşi, fără să se sinchisească a respecta distanţarea socială.
Încă un procent consistent, aproape un sfert din total, aveau doar măşti, dar şi acestea coborâte sub bărbie, ei asemuindu-se cu nişte cavaleri medievali în pas de voie, cu vizierele lăsate, ca relaxare înainte de turnir.
Cei echipaţi complet şi corect, care continuă a respecta regulile, au ajuns într-o crâncenă inferioritate. Iar până pe 15 mai mai sunt câteva pâini de mâncat. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau