Mănăstirea Frumoasa, iluminată arhitectural
Dimensiune font:
Lucrările au costat 200.000 de euro * au fost montate aparate de tip LED, cu un consum redus la jumătate comparativ cu aparatele convenționale
După finalizarea lucrărilor finanțate cu fonduri europene de reabilitare și valorificare a potențialului turistic și cultural al Mănăstirii Frumoasa, Primăria Iași a pus în valoare monumentul și cu ajutorul iluminatului arhitectural. Lucrările de realizare a sistemului de iluminat arhitectural au fost realizate de Conest SA, pentru o sumă de 987.446,80 lei, cu TVA, și au fost încheiate recent. Municipalitatea a realizat astfel un climat luminos confortabil, cu un consum minim de energie, cu utilizarea de corpuri de iluminat performante și fiabile. Toate proiectoarele au fost amplasate de jur împrejurul clădirilor, sub „căciula” zidului de incintă, iar pentru turlele bisericii și a turnului clopotniță au fost montate proiectoare amplasate pe stâlpi metalici supli integrați în spațiile cu vegetație.
Întregul sistem de iluminat a fost realizat numai cu aparate de tip LED, care au fost preferate datorită duratei de viață mari (peste 15 ani), precum și a consumului redus comparativ cu aparatele convenționale (reducere a consumului cu peste 50%).
Alţi patru milioane de euro investiţi pentru reabilitarea ansamblului
Proiectul „Reabilitarea și valorificarea potențialului turistic și cultural al Ansamblului Mănăstirii Frumoasa din Municipiul Iași” a fost finanțat prin Axa prioritară 5 din cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020 și a avut o valoare totală de 21.001.296,30 lei.
Mănăstirea a fost construită în anul 1587, fiind refăcută în 1726 - 1733, şi cuprinde cinci corpuri de clădiri: Biserica Sfinţii Voievozi (1836-1839), Palatul de pe ziduri (1726 - 1733), ruinele Palatului pentru femei (sec. al XVIII-lea), Turnul clopotniţă (1819-1833) şi zidul de incintă (1726 - 1733).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau