Maternitatea „Cuza Vodă” va avea un laser ultraperfomant
Dimensiune font:
Aproape jumătate dintre copiii născuţi prematur pot dezvolta retinopatie, în cazurile extreme aceasta conducând la orbire. Organizaţia Salvaţi Copii a adus la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi un laser ultraperfomant, pentru intervenţia medicală cât mai rapidă.
Aproximativ 50% dintre copiii care se nasc prematur, la o vârstă gestaţională de până la la 32 de săptămâni, vor dezvolta, în evoluţie, o formă de retinopatie de gravitate diferită. Dintre aceştia, aproximativ 5% vor face o formă gravă de retinopatie a prematurităţii, cu evoluţie naturală spre dezlipire de retină şi deteriorarea vederii. În urma solicitării primite de la medicii ieşeni, Organizaţia Salvaţi Copiii România a dotat Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă” cu un laser în valoare de aproximativ 28.000 euro, indispensabil în tratarea prematurilor cu probleme de retinopatie. Retinopatia de prematuritate reprezintă principala cauză de orbire la copil. „Copiii născuţi prematur se nasc cu retina imatură, cu dezvoltarea incompletă a vaselor sanguine de la acest nivel. În prezenţa unor condiţii favorizante, apar vase anormale, fibroză şi chiar dezlipire de retină, care, în cazurile extreme, poate duce la orbire. Nou-născuţii care la naştere au 1.250 de grame sau mai puţin şi se nasc înainte de 31 de săptămâni prezintă cel mai mare risc”, a spus dr. Narcis Berlea.
10% dintre copii născuţi la Cuza Vodă au fost prematuri
Doar în cursul anului 2022, dintre cei 5.513 copiii veniţi pe lume la spitalul „Cuza Vodă” din Iaşi, 575 au fost născuţi prematur. „La maternitatea din Iaşi vin aproape un sfert dintre cazurile care impun terapie intensivă. Multe ajung prin transfer de la maternităţi insuficient dotate, pentru a salva prematurii cu afecţiuni complexe. În decursul anilor, Salvaţi Copiii a făcut dotări importante pentru Secţia de Neonatologie II a Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie Cuza Vodă, cea mai mare din regiunea Moldovei. Organizaţia a adus aparatură de ultimă generaţie, menită să ajute medicii în lupta de salvare a celor mici. Ansamblul laser primit este necesar pentru tratamentul şi examinarea oftalmologică în cursul Screening-ului pentru depistarea Retinopatiei de Prematuritate la nou-născuţii cu risc”, a precizat dr. Anca Bivoleanu, purtător de cuvânt al Maternităţii „Cuza Vodă” Iaşi.
Până în prezent, Salvaţi Copiii România a mai dotat Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă” din Iaşi cu două ventilatoare, un aparat de preparare a alimentaţiei Medimix cu 6 canale, un bilirubinometru cutanat, un audiometru, în valoare totală de aproape 150.000 euro. „Ne face plăcere să venim la Iaşi. Oraşul este superb dar şi oamenii de aici. E impresionant, aveţi cea mai mare maternitate din ţară. Nu am mai întâlnit nicăieri atâtea naşteri ca aici. E clar că acolo unde aveţi şi multe naşteri sunt şi prematuri. Procentul aici e de peste 10 la sută. Mamele lor sunt din tot judeţul şi nu numai. Organizaţia Salvaţi Copiii s-a implicat de mai mulţi ani în zona aceasta de Nord Est, din dorinţa de a contribui la asigurarea scăderii morţii infantile. Trei judeţe din această regiune se află peste media naţională. În judeţul Neamţ rata mortalităţii infantile a fost de 8,2 la mia de copii născuţi vii, în judeţul Suceava - 8,1 la mie, judeţul Botoşani are o incidenţă de 6,3 la mie. De asemenea, în judeţul Bacău rata este 5,2 la mia de copii născuţi vii, în judeţul Iaşi - 3,8, iar în judeţul Vaslui - 3,4”, a spus Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii România,
Continuă investiţiile în echipamentele medicale
Anul acesta, Organizaţia Salvaţi Copiii România va dota cu echipamente în valoare de peste 180.000 euro maternităţile din Iaşi, Paşcani, Hârlău, Bacău, Dorohoi, Fălticeni, Huşi şi Vaslui.
Amalia Năstase, Ambasador al campaniei, a vorbit despre un mecanism pe care fiecare dintre noi îl are la îndemână, pentru a salva viaţa prematurilor sau pentru a susţine sănătatea copiilor. „Salvaţi Copiii face un lucru minunat, dincolo de intervenţia concretă şi consistentă: ne învaţă cum să ajutăm. Cu sprijinul comunităţii, ne dorim să punem noi proiecte pe harta Binelui. Poţi susţine programele destinate sănătăţii mamei şi copilului prin redirecţionarea celor 3,5% din impozitul pe venit aferent anului 2022, suntem pe ultima sută de metri şi ne dorim ca împreună să schimbăm viaţa celor mici, este la îndemâna fiecăruia dintre noi, să convertim acest procent în vieţi salvate”, a spus Amalia Năstase. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau