Mihai Chirica Primaria Iasi va prelua o parte din terenul de la Fortus in contul unei datorii de 1,4 milioane de Euro
Dimensiune font:
Consilierii locali vor aproba în această dimineaţă, în şedinţă extraordinară, stingerea unor creanţe fiscale în sumă de 6,88 milioane de lei prin preluarea unor bunuri din patrimoniul defunctului combinat de utilaj greu, Fortus. Creanţele provin în special din impozitul şi taxa pe teren (4,95 milioane de lei) şi din impozitul şi taxa pe clădiri (1,9 milioane). Procedura de dare în plată vizează drumuri şi clădiri aflate pe fosta platformă industrială.
„Bunurile imobile care fac parte din Anexa la cererea de dare în plată a Fortus SA sunt necesare Municipiului laşi pentru dezvoltarea ulterioară a unor proiecte de utilitate publică. Terenurile de care dispune Municipiul sunt insuficiente, iar drumurile ce vor fi preluate vor asigura accesul facil la terenurile aflate pe platforma Fortus S.A. laşi, proprietate a Municipiului laşi”, se arată în raportul de specialitate care însoţeşte proiectul de hotărâre.
Suprafaţa totală de teren la care se referă proiectul este de 3,44 de hectare, evaluată la 6,14 milioane de lei, iar cea amenajată ca drum, 0,55 ha, respectiv 0,7 milioane de lei.
„Propunem repartizarea sumei de 6,88 milioane de lei la capitolul bugetar 70.02.71 – Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică – Cheltuieli de capital”, conchide raportul menţionat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau