Mihai Chirica, trimis în judecată pentru abuz în serviciu
Dimensiune font:
Mihai Chirica a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de abuz în serviciu, a anunțat, miercuri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.
Astfel, potrivit procurorilor, în perioada februarie – mai 2013, pe când era viceprimar, Mihai Chirica ar fi întocmit caietul de sarcini pentru achiziționarea a patru autoturisme astfel încât acestea să nu poată fi cumpărate decât de la Skoda.
În cauza penală nr. 7254/P/2019, procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:
– CHIRICA MIHAI, la data faptei viceprimar al municipiului Iaşi, înlocuitor de drept al primarului, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 alin.1 din Codul penal;
– NICHITA GHEORGHE (aflat în stare de deţinere, în altă cauză), la data faptei primar al municipiului Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 alin.1 din Codul penal;
– TOMORUG PETRU – DUMITRU, la data faptei director executiv al Direcţiei Tehnice şi Investiţii din cadrul unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Iaşi, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 alin.1 din Codul penal;
– FLORESCU DOINA, la data faptei şef al Serviciului Juridic din cadrul unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Iaşi, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 alin.1 din Codul penal;
– CHIȘCĂ COSTICĂ – EUGEN, la data faptei şef al Serviciului Administrativ din cadrul unităţii administrativ-teritoriale Municipiul Iaşi, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 alin.1 din Codul penal.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau