Minim 1,5 metri distanţă între ieşenii aflaţi în aşteptarea unui mijloc de transport
Dimensiune font:
SC Citadin SA va marca peroanele mijloacelor de transport public cu un marcaj specific în vederea asigurării distanței sociale recomandate între călători
Primarul Mihai Chirica a convocat ieri, 11 mai, la Palatul Roznovanu, o nouă ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Iași destinată luării unor măsuri de prevenire a răspândirii pandemiei COVID-19 în Municipiul Iași, dar și de reluare treptată a activităților socio-economice odată cu preconizata încetare a stării de urgență la nivel național
În general, sunt măsuri anunţate anterior, dar oficializate astăzi. Astfel, începând de ieri, accesul în mijloacele de transport ale SC Compania de Transport Public Iași SA pentru angajații societăților comerciale sau instituțiilor publice care și-au reluat activitatea se va face cu respectarea măsurilor de protecție (mască și mănuși de protecție), în limita locurilor disponibile pe scaune, și în baza unui document care atestă calitatea de angajat. Noutatea constă în faptul că până în data de 18 mai, SC Citadin SA va marca peroanele mijloacelor de transport public cu un marcaj specific în vederea asigurării distanței sociale recomandate între călători.
Ai temperatură? Mergi pe jos
De asemenea, începând cu data de 18 mai se înființează 45 de puncte de verificare a temperaturii călătorilor în următoarele stații de transport public: Ateneu, Baza 3, Bicaz, Blocuri Cetățuia, Blocuri Ciurea, Blocuri Păcurari, CUG 1, Canta, Casa Sindicatelor, Cimitirul Evreiesc, Dancu, Dr. Savini, Familial, Frigorifer, Gară, Minerva, Mircea Cel Bătrân, Moara 1 Mai Canta, Moara 1 Mai Păcurari, Palatul Culturii, Piața ACB, Piața Independenței, Piața Nicolina, Piața Unirii, Pod Metalurgie, Pod Nicolina, Podu de Piatră, Podu Roș 1, Podu Roș 2, Podu Roș 3, Policlinica Recuperare, Sala Polivalentă, Sg. Grigore Ioan, Bacinschi, Târgu Cucu 1, Târgu Cucu 2, Tătărași Nord, Tătărași Sud, Tehnopolis, Țesătura, Triumf, Tudor Nicolae, Tudor Vladimirescu, Universitate și Zimbru. Punctele propuse vor fi deservite de angajații SC Compania de Transport Public Iași SA în două schimburi, între orele 6.00 și 14.00, respectiv 14.00 și 22.00, iar în funcție de fluxul călătorilor aceste puncte pot fi modificate. Angajații SC Compania de Transport Public Iași SA care vor verifica temperatura fiecărui călător înainte de a urca în mijlocul de transport vor purta veste și ecusoane pentru identificare. Accesul în mijloacele de transport public al călătorilor a căror temperatură depășește 37,5 grade Celsius este interzis.
Reapar grătarele
Începând cu data de 12 mai SC Servicii Publice SA va remonta grătarele din zonele de agrement și picnic, dar accesul publicului la acestea va deveni posibil după încetarea stării de urgență și în funcție de eventualele reglementări care se vor adopta la nivel național.
Până la finalizarea stării de urgență, toate celelalte măsuri luate anterior rămân valabile, dacă nu contravin prezentei hotărâri și celorlalte măsuri luate la nivel național. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau