Minte sănătoasă și suflete conectate, limbajul comun al tinerilor de pretutindeni

Dimensiune font:

| 21-01-2022 07:49

 

„HEALTHY EUROPEAN STUDENT” este numele unui proiect Erasmus derulat de către Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” împreună cu parteneri educaționali din Slovacia, Portugalia, Lituania și Slovenia.

Zilele trecute, Iașul a avut ca oaspeți elevi din cele patru țări, care s-au bucurat să cunoască o parte din România și să afle detalii despre Capitala culturală a Moldovei. Tinerii au avut parte de experiențe minunate, de ateliere pline de creativitate, unul dintre ele reușind să reunească mintea cu sufletul și cu spiritul. Inițiat în parteneriat cu Asociația Kre@tivIS, atelierul a urmărit să identifice emoțiile exprimate de tineri în cadrul unui atelier de modelaj, în care au fost invitați să fie atenți la emoțiile trăite în momentul în care au transformat o bucată de lut într-o proiecție a corpului lor. Gândit ca un demers de incursiune în lumea interioară, atelierul a fost un mijloc de comunicare neconvențională, în care limbajul clasic a fost înlocuit de cel al artei liber exprimate, un vehicul perfect în orice ocazie în care cuvintele sunt stăvilite de o limbă necunoscută, însă pot fi libere atunci când mâinile le oferă o expresie. „I-am provocat pe tineri să modeleze un corp și, în același timp, să noteze pe hârtie ceea ce au simțit în acest proces. Unii au simțit relaxare, bucurie, alții o ușoară încordare, firească de altfel, dată de necunoscut, de un teritoriu recent explorat, în care s-au simțit bine”, a spus Geanina Enache, co-fondator al Asociației Kre@tivIS. Pe măsură ce materialul modelat a luat diferite forme, gândurile s-au așternut pe hârtiile colorate. „Scrisul este o metodă foarte simplă, nu spun ușoară, prin care ne putem exprima emoțiile atunci când vocile ne sunt zăgăzuite din varii motive. Concentrarea asupra foii de hârtie are avantaje imense, unul fiind conectarea cu propriul Eu. Este important să-i ajutăm pe tineri să învețe acest lucru”, a explicat și jurnalistul Maura Anghel, un alt inițiator al proiectelor Kre@tivIS.

Alături de cei 30 de tineri s-au aflat cadre didactice din țările participante, dar și de la colegiul-gazdă, unul dintre ele fiind Mihaela Fiscutean, care s-a descoperit a fi un artizan foarte implicat. „M-am bucurat să modelez un trup aflat în rugăciune. Și eu folosesc metode de educație non-formală în clasă, cum ar fi noul meu proiect de teatru cu păpuși. Evident, păpușile ni le confecționăm singuri și sunt de mare ajutor elevilor mai introvertiți, așa reușesc să se exprime mult mai bine”, a spus Mihaela Fiscutean, cunoscută, alături de prof. Dorin Fiscutean, pentru realizările lotului care de ani de zile aduce României aurul la Olimpiada Internațională de Geografie.

Tinerii oaspeți și-au făcut mulți prieteni la Iași, printre ei fiind și cele două eleve care au asigurat impecabil serviciile de translator – Ana Hușanu și Teodora Enache, dar și Bianca Fechet, a cărei implicare în organizarea evenimentelor a fost foarte apreciată. „Ce poți să spui decât că au fost zile minunate, alături de tineri de care ne va fi dor”, a încheiat prof Mihaela Țurcănașu, unul dintre cadrele didactice implicate în proiect și director adjunct al colegiului ieșean, aceleași aprecieri venind și din partea prof. Antonina Bliorț, purtătorul de cuvânt al ISJ Iași.

Teona SOARE

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
SUBSCRISA Five Administration SPRL, in calitate de Administrator judiciar al debitoarei R-Agro Falciu SA -in reorganizare, organizeaza in perioada 16.04 -09.05.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobile aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: -Utilaje agricole lista nr. 1 -pret de pornire peste 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 16 -17.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 29 -30.04.2025, termen-limita inscriere: 28.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 07 -08.05.2025, termen-limita inscriere: 06.05.2025, ora 12:00. -Utilaje agricole lista nr. 2 -pret de pornire sub 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 17 -23.04.2025, termen-limita inscriere: 16.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 30.04 -02.05.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 08 -09.05.2025, termen-limita inscriere: 07.05.2025, ora 12:00. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administratorul ui judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiilor nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administratoru lui judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confidentiali tate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 595 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire peste 9.000 Lei si de 119 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire sub 9.000 Lei si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenul-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie este cel mentionat mai sus, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five-advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la nr. 0762978187 sau e-mail: office@r-agro.ro si numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini.
N-a furat decât casa de marcat şi cântarul
10/04/2025 23:12

 Relaţiile dintre Dorel J. şi, de-acum fosta soţie, Doina, sunt cum nu se poate mai proaste. Femeia a băgat divorţ şi a cerut evacuarea bărbatului din locuinţa comună. A caştigat. Fapt care l-a s ...

Adio, fructe!
10/04/2025 22:44

* În judetul Iasi, temperaturile scăzute din aceste nopti de inceput de aprilie au provocat daune ireparabile, majoritatea speciilor fiind inflorite * chiar si cele mai rezistente specii - mărul, părul ...

TUIASI îșiprezintă oferta educațională
10/04/2025 22:43

  * la eveniment sunt prezenţi şi viitori angajatori, reprezentanţi ai firmelor care activează in domeniul tehnic in zona Moldovei În Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii „Alexandru ...

Un nou scandal zguduie sistemul medial ieșean
10/04/2025 22:41

Joi, DNA şi DGA au descins in fortă in două spitale din Iasi - Institutul de Boli Cardiovasculare Cardiovasculare „Profesor Doctor George I.M. Georgescu” si Institutul de Psihiatrie Socola. Dosar ...

Condamnatul a avut dreptatea lui. Justiţia i-a redus pedeapsa
10/04/2025 20:08

 Iniţial, C.S. a fost condamnat la cinci ani şi şase luni de icnhsioare cu executare pentru sătvarşirea infracţiunii de „tentativă la omor”. Fapta s-a petrecut in seara de 29 decembrie 2 ...

Aplauzele medicilor din 11 țări au răsunat la Operă
10/04/2025 18:21

Într-o seară de aprilie, cand Iasul a respirat parfum de inceputuri si promisiune, luminile Operei Nationale Romane s-au aprins altfel. Nu pentru o reprezentatie clasică, ci pentru o gală in care stiin ...

Alertă alimentară înainte de Paște! Magazine golite, carne de miel confiscată și ouă expirate pe rafturi
10/04/2025 16:46

  Cu doar cateva zile inainte de Paste, magazinele si pietele din intreaga tară au fost zguduite de controale fulger ale Autoritătii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA ...

Școala ieșeană, în doliu. S-a stins unul dintre cei mai iubiți dascăli ai Iașului
10/04/2025 16:09

  Miercuri, după o viată implinită spre binele celorlalti, s-a stins unul dintre cei mai importanti dascăli ieseni ai ultimelor decenii: profesorul Dumitru Paraială. „Învătător care a c ...

DNA a descins la IBCV Iași!
10/04/2025 16:07

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul teritorial Iasi efectuează cercetări intr-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvarsirea unor infractiuni de coruptie, săvarsit ...

Consulul a vrut un „tramvai al Olandei” pe străzile din Iași
10/04/2025 16:05

De luna aceasta, pe străzile din Iasi va circula un nou tramvai personalizat. Este vorba despre un tramvai dedicat Olandei, acesta fiind făcut chiar la dorinta Consulatului Tărilor de Jos. Este cel de-al tre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei