Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, cetățean de onoare al comunei unde s-a născut Patriarhul Teoctist
Dimensiune font:
Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a primit sâmbătă titlul de cetățean de onoare al comunei în care s-a născut Patriarhul Teoctist, Stăuceni, județul Botoșani.
Evenimentul a avut loc la finalul slujbei de resfinţire a Bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din satul Victoria, ctitorie a fostului patriarh Teoctist.
„Este o onoare pentru noi”, a spus primarul Cosmin Epuraș. „Ultimul cetăţean de onoare al comunei l-am acordat în 2005 Patriarhului Teoctist. La acel moment, Înaltpreasfinţitul Teofan era ucenicul Preafericitului Teoctist şi iată că la distanţă de câţiva ani primeşte acest titlu şi ucenicul Preafericitului Teoctist”, a declarat primarul.
După slujba de resfințire, Mitropolitul Teofan a oficiat Sfânta Liturghie la altarul exterior al parohiei Victoria. În predica rostită la final, ierarhul a spus că Patriarhul Teoctist a fost „un închinător al lui Dumnezeu în duh și în adevăr”.
„Au fost oameni printre noi – și cu mila Domnului mai sunt – închinători la Dumnezeul cel Viu, în duh și în adevăr. Îl putem numi pe Părintele Patriarh Teoctist, atât de îndrăgit în aceste locuri, ca un închinător al lui Dumnezeu în duh și în adevăr”, a spus IPS Teofan.
„Închinarea în duh și în adevăr a învățat-o de la părinții săi, Dumitru și Margheoala, a învățat-o de la preotul din sat și de la învățătorul din clasele primare, a învățat-o de la părinții duhovnicești de la mănăstirile Vorona, Bistrița Neamțului sau Cernica Bucureștilor, a învățat-o de la Patriarhul Justinian, a învățat-o de la Sfântul Episcop Chesarie, cum îl numea Patriarhul Teoctist pe Episcopul Chesarie al Dunării de Jos”.
„Închinarea în duh și în adevăr a dobândit-o Părintele Patriarh prin multele bucurii pe care le-a avut în viață, precum zidirea acestei biserici, și prin multele încercări cu care a fost binecuvântat de Dumnezeu, pentru ca să se curățească pe el însuși de ceea ce a adunat, ca orice om, de-a lungul vieții, ca păcat, ca îndoială”.
La final, a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru ctitorul lăcașului de cult, Patriarhul Teoctist Arăpașu.
Sursa - www.doxologia.ro
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau