Modernizarea reţelei electrice a Iaşului a înghiţit încă 31 milioane de euro
Dimensiune font:
În 2021, raportat la 2016, numărul întreruperilor a scăzut de 4,6 ori, iar durata acestora de 4,9 ori * anul acesta, Delgaz Grid a alocat 18,7 milioane de euro pentru noi investiţii
Delgaz Grid, compania de distribuţie de electricitate și gaze naturale a Grupului E.ON România, a investit anul trecut 160 milioane lei (31,5 milioane euro) pentru modernizarea și dezvoltarea sistemului de distribuţie a energiei electrice din judeţul Iași. Printre prioritățile companiei se află reabilitarea și modernizarea rețelelor, dar și automatizarea infrastructurii prin montarea de echipamente telecomandate în stații și posturi de transformare și în rețelele de medie tensiune, contorizarea inteligentă și integrarea în sisteme avansate de management al rețelei, energiei și fluxurilor de date.
Energie verde
Unul dintre aspectele căruia i se acordă o atenție deosebită este gestionarea surselor de generare distribuite. Din ce în ce mai mulți consumatori aleg să-și producă energia necesară din surse regenerabile, și de asemenea apar producători noi de energie din aceleași surse. Integrarea acestora într-un sistem care nu a fost inițial proiectat în acest scop este o provocare pentru orice operator de distribuție. „Prin investițiile pe care le derulăm asigurăm și creșterea capacității rețelelor pentru racordarea de noi consumatori, precum și preluarea în condiții de siguranță a energiei produse din surse regenerabile, contribuind la creșterea ponderii energiei verzi și, astfel, la un viitor mai bun pentru noi toți”, declară Mihaela Cazacu, director general adjunct al Delgaz Grid.
Totodată, compania este preocupată de digitalizarea proceselor interne, dar și a celor externe, de interacțiune cu clienții sistemului de distribuție (consumatori, producători, prosumatori, furnizori, alți operatori de distribuție).
Investiţii de 18,7 milioane de euro anul acesta
Rezultatele investițiilor sunt vizibile, calitatea serviciului de distribuție a energiei electrice, în special în ce privește asigurarea continuității alimentării, îmbunătățindu-se de la an la an. Astfel, în 2021 raportat la 2016, numărul întreruperilor a scăzut de 4,6 ori, iar durata acestora de 4,9 ori.
Principalele investiții din 2021 au vizat finalizarea modernizării și integrării în SCADA a stațiilor de transformare Târgu Frumos, Hârlău și Gorban, montarea a 10.000 de contoare inteligente și modernizarea rețelei de distribuție aferente în cadrul proiectului SMART Iași, extinderi de rețele de distribuție în valoare de circa 42 milioane lei şi continuarea automatizării sistemului de distribuție prin montarea a 35 de echipamente telecomandate în rețelele aeriene de medie tensiune. Pentru anul în curs sunt planificate investiții de circa 95 milioane lei (18,7 milioane euro) pentru modernizarea și dezvoltarea rețelelor de distribuție a energiei electrice din județ, în principal pe aceleași categorii ca în 2021.
În total, Delgaz Grid a investit, anul trecut, în aria de electricitate din zona Moldovei 351 de milioane lei (71,5 milioane euro) pentru modernizarea sistemului de distribuție a energiei electrice. Pentru acest an a fost alocat pentru segmentul de electricitate un buget de investiții de 370,5 de milioane lei (73,5 milioane euro). Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau