Moldova, pe primul loc la numărul „orfanilor albi”
Dimensiune font:
Județul Suceava se află pe primul loc în țară la numărul de „orfani albi”. Este vorba de 7.216 copii singuri acasă care, la jumătatea acestui an, aveau unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate. Mulţi sunt lăsaţi în grija rudelor sau a unui părinte.
Reprezentanții Salvați Copiii România au declarat că o parte dintre acești copii, alături de minori din județele Iași, Vaslui, Mureș și Hunedoara, vor fi integrați în programe complexe de sprijin psiho-socio-educațional, cu sprijinul PEPCO România, scrie Monitorul de Suceava.
„Copiii rămași singuri în țară, pentru că părinții sunt nevoiți să muncească peste granițe, au fost vulnerabilizați suplimentar, în această perioadă de criză sanitară. Mulți dintre ei au trecut prin anxietățile acestei perioade fără să o aibă pe mama alături. Izolarea socială care a fost necesară, pentru a limita pandemia, pe ei i-a marginalizat și mai mult, pentru că și-au auzit părinții doar la telefon”, a explicat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.
Fenomenul „orfanilor albi”, o româncă din Italia denunţă încălcarea drepturilor omului la CEDO: «Niciun copil nu mai trebuie lăsat în urmă»
Județul Suceava este urmat în Top zece județe cu cei mai mulți „orfani albi” de Botoșani, Iași, Bacău, Neamț, Prahova, Vaslui, Galați, Maramureș, Constanța.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau