Municipalitatea ieşeană mai cere 10 milioane de euro de la BERD
Dimensiune font:
Banii sunt necesari după ce devizul proiectului vizând modernizarea Depoului Dacia a urcat de la 151.563.774,08 lei (cu TVA), la 273.520.522,72 lei, din care construcții și montaj 182.675.938,69 lei
Proiectele de infrastructură rămân o prioritate pentru municipalitatea ieșeană, iar după cum se ştie, în octombrie 2021, Consiliul Local a votat aprobarea unui contract de credit în valoare de 20.449.897,75 euro (100.000.000 lei) de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) cu care îşi propusese modernizarea depoului Companiei de Transport Public din zona Dacia, reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea cinematografului Dacia, precum și reabilitarea termică a 14 grădinițe, școli și licee din oraş. Ca urmare, însă, a contextului economic nefavorabil din ultimul an şi a majorării semnificative a preţurilor de pe piaţa construcţiilor, s-a impus actualizarea valorii proiectelor finanţate prin acest împrumut, fapt ce necesită o suplimentare de fonduri pentru realizarea acestora, fonduri care nu pot fi susţinute de bugetul local. „Luând în considerare valoarea împrumutului BERD, majorarea acestor proiecte precum şi a valorii maxime de 150 milioane lei ce poate fi autorizată pentru un UAT, se propune Consiliului Local majorarea împrumutului BERD până la 30 milioane de euro, bani ce urmează a fi rambursaţi în 24 de rate semestriale egale”, se arată într-un proiect de hotărâre ce urmează a fi validat de aleşii locali.
Proiectul de modernizare a depoului Companiei de Transport Public (CTP) din zona Dacia se află într-un stadiu avansat. În aprilie 2020 consilierii locali au aprobat raportul privind studiul de oportunitate pentru noul depou și indicatorii tehnico-economici pentru acest proiect, iar în mai 2021 indicatorii tehnico-economici și studiul de prefezabilitate pentru același proiect.
Conform documentului amintit, valoarea totală a proiectului era, iniţial, de 151.563.774,08 lei (cu TVA), din care valoarea lucrărilor de construcții-montaj reprezentau 80.927.430,95 lei (cu TVA). Ulterior, în urma creșterii masive a prețurilor materialelor, valoarea totală actualizată a proiectului a fost stabilită la 273.520.522,72 lei, din care construcții și montaj 182.675.938,69 lei.
Printr-un împrumut anterior au fost cumpărate autobuzele Isuzu
Primăria municipiului Iași a mai făcut un împrumut cu rezultate importante de la BERD, de 67,5 milioane de lei (15.000.000 euro, la acea dată), cu ajutorul căruia au fost achiziționate 88 de autobuze ISUZU Citiport, după o licitație europeană organizată tot cu asistență BERD.
În prezent, gradul de îndatorare al Municipiului Iași este de 4,99%, un nivel foarte redus pentru un oraș în plină dezvoltare, în condițiile în care procentul maxim de îndatorare prevăzut de lege este de 30% (putând urca până la 70% pentru susținerea unor proiecte cu finanțare europeană). Maximul de îndatorare pe care municipiul Iași îl va atinge în urma acestui contract va trece de 10% în perioada 2024 – 2025. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau