Municipiul Iaşi devine acţionar la ApaVital
Dimensiune font:
în urma unei noi majorări, capitalul social al ApaVital SA va ajunge la circa 80 de milioane de lei * acţionar majoritar al companiei va rămâne Consiliul Judeţean Iaşi, cu 786.000 de acţiuni, în timp ce Primăria Municipiului Iaşi va deţine 999 de acţiuni
Consilierii locali ieşeni se vor întruni miercuri, 15 mai, de la ora 10, într-o nouă şedinţă extraordinară pe a cărei ordine de zi este înscris un singur proiect de hotărâre şi anume aprobarea participării Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Iaşi la majorarea capitalului social al ApaVital SA.
Potrivit textului proiectului de hotărâre, se aprobă subscrierea de către UAT Municipiul Iaşi, în calitate de acţionar al ApaVital SA, a unui număr de 999 de acţiuni noi emise de ApaVital SA în vederea majorării capitalului social, cu valoarea nominală de 100 de lei fiecare acţiune, la preţul de 100 de lei pe acţiune, în termenii şi condiţiile stabilite prin Hotărârea nr. 06/04.04.2024 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor ApaVital SA.
De asemenea, potrivit aceluiaşi document, consilierii locali urmează să aprobe „contribuţia UAT Municipiul Iaşi la majorarea capitalului social al ApaVital SA şi efectuarea vărsământului acţiunilor subscrise în contul operaţiunii de majorare a capitalului social prin plata sumei de 99.000 de lei pe numele ApaVital SA cu titlul de preţ al acţiunilor subscrise pentru mărirea capitalului social reprezentând aportul UAT Municipiul Iaşi”.
Reamintim că, potrivit legii serviciilor publice, în cazul unei majorări a capitalului social al unei societăţi, aşa cum este cazul ApaVital SA, trebuie cooptate și autoritățile publice pe raza cărora societatea îşi desfășoară activitatea, dar care nu sunt încă acționari, aşa cum este în acest moment cazul UAT Municipiul Iaşi.
În urma majorării de capital aprobate de aleşii locali, capitalul social al ApaVital SA va ajunge la circa 80 de milioane de lei. Acţionar majoritar al ApaVital SA va rămâne Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi, cu 786.000 de acţiuni, în timp ce Primăria Municipiului Iaşi va deţine 999 de acţiuni.
Printre ceilalţi acţionari ai ApaVital SA se numără, în prezent, municipiul Roman, cu 500 de acţiuni, şi localitatea Gherăieşti din judeţul Neamţ, cu o singură acţiune. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau