Munitie de razboi descoperita din intamplare intr-un sat din judetul Iasi. Peste 500 de proiectile de 76mm FOTO
Dimensiune font:
Sute de elemente de munitie din timpul conflictelor armate au fost descoperite intr-un sat din judetul Iasi. Proiectilele si focoasele au fost ridicate, iar misiunea de asanare va continua in zilele urmatoare, pentru ca in zona s-ar putea afla si alte proiectile ingropate, anunta Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Iasi.
Potrivit ISU Iasi, echipajul pirotehnic a intervenit in localitatea Valea Ursului, comuna Miroslava, pentru asanarea unei suprafete de teren, unde au fost descoperite cantitati insemnate de munitie de razboi.
Misiunea a inceput luni si pana in prezent au fost descoperite 553 de proiectile explozive de calibru 76 de mm, un proiectil perforant de calibru 47 de mm si 3 focoase.
O parte din elementele de munitie au fost scoase la suprafata in urma unor lucrari de excavare, iar persoanele care le-au observat au intrerupt activitatea pana la sosirea pompierilor, sunand la "apelul unic de urgenta 112".
"Atunci cand gasesc obiecte metalice cilindrice sau de alta forma ce prezinta suspiciunea ca ar fi elemente de munitie neexplodata (cartuse, grenade, petarde, mine antitanc, proiectile de artilerie, rachete, bombe explozive, incendiare, toxice etc.), cetatenii trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
- sa nu le miste de pe locurile pe care se afla;
- sa nu le desfaca si sa nu le predea operatorilor economici;
- sa nu le introduca in cladiri, incaperi sau locuinte;
- sa nu le foloseasca pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;
- sa nu le loveasca, sa nu le taie si sa nu le demonteze;
- sa nu se joace cu munitii neexplodate;
- sa nu foloseasca focul deschis in apropierea acestora", au transmis autoritatile.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau